Marți, în jurul orei 1.00, poliţiştii care patrulau pe strada Parângului, din Petrila, au oprit autoturismul condus de un adolescent în vârstă de 15 ani.
Acesta le-a declarat poliţiştilor că, deşi nu poseda permis de conducere, a luat cheile autoturismului din apartamentul în care locuieşte tatăl său (fără acordul acestuia), după care a plecat cu autoturismul împreună cu un prieten pe strada Parângului, parcurgând aproximativ 150-200 m, după care au fost opriţi de echipajul de poliţie.
Minorul va fi cercetat penal.




