23.3 C
Deva
vineri, iunie 20, 2025

”Minunea” din cofetărie: Chipul lui Iisus ar fi apărut pe tocăria unui local din Orăștie

O femeie din Orăștie susține că în cofetăria sa, în ultimii doi ani, s-au petrecut mai multe fenomene stranii. Pe fereastra localului sunt imprimate înfățișările unor îngeri, iar pe tocăria ușii, clienții pot distinge chipul lui Iisus. Carmen Mircea crede că ”aparițiile miraculoase” sunt mesaje divine, chiar apocaliptice.

Femeia povestește că și-a dat seama de fenomenele paranormale în urmă cu doi ani, când a observat chipul unui înger imprimat, ca o pată argintie, pe una dintre ferestrele termopan ale localului. Lângă înfățișarea luminoasă a îngerului din fereastră, Carmen a observat o altă siluetă, însă de data aceasta sumbră: doi ochi scânteietori, încadrați de conturul unui cap de demon care par să privească spre trecătorii din fața cofetăriei Shalom (Pace). Femeia a chemat un preot și i-a povestit cele petrecute. Susține că părintele ortodox a sfătuit-o să aibă credință, întrucât coincidențele sunt, de fapt, semne ale providenței. Câteva luni mai târziu, povestește hunedoreanca, a trecut printr-o experiență care avea să o marcheze pentru restul vieții.

”Anul trecut, de Paște, am așezat icoana lui Iisus la intrarea în cofetărie, pentru că am vrut ca sărbătoarea să fie o temă pentru decorarea cofetăriei. De atunci, am simțit că trebuie ca icoana Domnului să rămână în vitrină. De Rusalii, în dreptul icoanei lui Iisus, pe tocăria ferestrei termopan, am observat ceea ce eu numesc o apariție hristică. Pe tocărie se vede amprenta chipului lui Iisus, hașurată ca și cum ar fi realizată în grafitti. Chipul seamănă cu cel din icoana pusă vizavi, în vitrină, iar în aceeași imagine apărută miraculos se vede și o cruce”, a relatat Carmen.

Femeia crede în apariția divină din cofetărie și în mesajul apocaliptic al acesteia. ”Această amprentă cu chipul Domnului Iisus, apărută în mod miraculos este un mesaj divin, de care oamenii ar trebui să țină cont. Este mesajul că oamenii trebuie să asculte de Dumnezeu și să revină la credință. Lumea este din ce în ce mai păcătoasă”, concluzionează Carmen Mircea. Femeia povestește că semnul primit în urmă cu un an a schimbat-o complet, nu doar pe ea, dar și cofetăria în care lucrează.

Cofetăria împodobită cu icoane

Localul a fost împodobit cu icoane ale unor sfinți, cu picturi înfățișându-l pe Iisus, cu tablouri cu tematică religioasă. Cei care intră în ”cofetăria creștină” pot citi pe afișele care o tapetează mesaje ca ”Ignoranța și aroganța dăunează grav sănătății”, ”Pentru a vă păstra sănătatea, nu alegeți exilul, ci respectați calea, adevărul și viața” sau ”Dumnezeu este pretutindeni și de aceea el este mai aproape de tine”. La loc de cinste au fost așezate cărțile și ilustratele cu Arsenie Boca. Un teanc de volume despre duhovnic poate fi răsfoit de clienții cofetăriei, care mai au de ales între biblii și cărți despre viața lui Iisus. ”La mănăstirea Prislop am fost de două ori și am simit prezența divină care înconjoară lăcașul unde este înmormântat părintele Arsenie Boca. Minuni se pot întâmpla nu doar acolo, ci orișiunde, chiar și într-o cofetărie de cartier cum este aceasta”, spune Carmen Mircea. Privită cu entuziasm la început, de preotul căruia i-a fost prezentată, ”minunea din cofetărie” nu a mai fost apoi pe placul acestuia, relatează Carmen Mircea. În schimb, spune ea, unii dintre clienții ei sunt uimiți de povestea apariției divine și îi dau crezare.

Puțini clienți, puțini credincioși

Deși se află într-una din zonele aglomerate ale municipiului Orăștie, în fața pieței din localitate, cofetăria Shalom duce lipsă de clienți. O explicație poate fi faptul că, în afara unui raft de prăjituri și a câtorva sortimente de băuturi nealcoolice, Carmen a preferat să le ofere clienților ”hrană spirituală”, lăsând un loc din ce în ce mai restrâns pentru comerț. Unii dintre cei care intră în cofetărie rămân cu ochii ațintiți spre decorul religios al acesteia. ”Am observat pata de pe tocul ferestrei de termopan și am încercat să deslușesc chipul lui Iisus. Am văzut doi ochi și semnul unei cruci, însă nu sunt sigur că într-adevăr este vorba de o apariție miraculoasă”, a spus Ioan, unul dintre clienți. ”E greu să cred în astfel de povești cu miracole, mai ales că atunci când spui că ți s-a arătat Iisus nu ai cum să îl recunoști, pentru că de fapt, poate nici nu arăta ca personajul din icoane, cu atât mai mult ca și cel de pe tocăria unei ferestre termopan”, afirmă Ioana Miron, o tânără care locuiește în blocul vecin cofetăriei.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/