0.3 C
Deva
marți, martie 18, 2025

Monica Iacob – Ridzi află dacă poate fi eliberată pe caz de boală

Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob – Ridzi, află vineri dacă bolile de care suferă sunt de natură să-I aducă întreruperea pedepsei.

Cererea de întrerupere pe caz de boală a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, la care Monica Iacob – Ridzi a fost condamnatată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, se află pe rolul Tribunalului Ilfov. Vineri ar urma să fie prezentată şi expertiza medico – legală dispusă în această cauză, care va stabili cât de grav este bolnavă aceasta şi dacă afecţiunile de care suferă pot fi tratate în sistemul peniteciar.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla. În data de 3 martie, a fost transferată la Spitalul Penitenciar Jilava, la solicitatea sa şi la recomandarea medicilor. Fostul demnitar a precizat că suferă de 13 afecţiuni, printre care leuconeutropenie severă idiopatică, trombofilie prin mutaţie homozigotă şi heterozigotă, boala von Willebrand, tiroidită cronică, sindrom poliuropolidipsie, osteoporoză, gastrită, anemie feriptivă.

Prin intermediul soţului său, fostul ministru al Tineretului a depus şi o cerere de graţiere, care urmează să fie analizată de Preşedintele Klaus Iohannis.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/