Un bărbat şi-a pierdut viaţa astăzi, după ce peste el s-a prăbuşit un mal de zgură. Victima, în vârstă de 51 de ani, lucra ca muncitor necalificat pentru o societate din Arad, care desfăşura activităţi de procesare a zgurii din vechea platformă industrială a Călanului. Accidentul s-a petrecut în zona în care un utilaj era folosit la excavarea materialului şi procesarea lui.
https://www.youtube.com/watch?v=5sg4zqXLYHQ
La faţa locului s-au deplasat echipajele medicale ale Ambulanţei şi SMURD, care însă nu au mai putut salva bărbatul al cărui trup a fost strivit de greutatea malului de minereu şi zgură. Cercetările în acest caz sunt efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.
https://www.youtube.com/watch?v=xsSw-l5FAck