Un accident rutier s-a petrecut marţi după-amiază pe Autostrada A1, pe tronsonul Deva – Simeria Veche. Accidentul a avut loc în apropiere de nodul rutier de la Şoimuş şi s-a soldat cu două victime, dintre care una a rămas încarcerată în autoturism. La faţa locului au intervenit echipajele SMURD din Deva şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.
„Echipajele medicale ajunse la locul accidentului au găsit două victime, şoferul un bărbat de 46 de ani care prezenta contuzii şi un adolescent de 13 ani, blocat în maşină. Băiatul a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis sever pentru eliberarea lui din autoturism, echipajul de descarcerare realizând pătrunderea rapidă fără aportul echipamentului de specialitate. Rănitul a fost predat echipajului SAJ prevăzut cu medic şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Deva. Bărbatul contuzionat uşor în urma accidentului rutier a primit îngrijiri medicale din partea pompierilor SMURD, care l-au transportat la spital pentru investigaţii suplimentare”, a infromat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Poliţiştii au stabilit împrejuările în care s-a produs accidentul.
„Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din judeţul Argeş, în timp ce conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcţia Şoimuş-Simeria, a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul metalic de protecţie al autostrăzii. În urma impactului, atât conducătorul auto, cât şi un pasager în vârstă de 13 ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Echipajul de pompieri a executat şi spălarea autostrăzii de produse petroliere pentru a preveni producerea unor noi accidente cauzate de carosabilul alunecos. Traficul rutier a fost restricţionat în zonă, pe durata cercetărilor efectuate de poliţişti la faţa locului.





