Un bărbat de 40 de ani, din comuna Cârjiţi a fost trimis în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru infracţiunea de omor. Şi-a strangulat prietenul cu care băuse împreună alcool, în seara de 2 ianuarie, în timp ce aveau grijă de un cazan la care era fabricată ţuica. Cei doi au continuat să bea şi în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, iar ulterior, în urma unui conflict spontan, hunedoreanul şi-a ucis prietenul în vârstă de 54 de ani. A sunat apoi un apropiat anunţând crima. I-a spus acestuia că l-a ucis pe Diavol.
„Procurorii au cerut arestarea preventivă a inculpatului acuzat de omor. El a declarat anchetatorilor că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat în noaptea în care victima a decedat, în urma strangulării. În jurul orei trei dimineaţa inculpatul a sunat o cunoştinţă şi a anunţat moartea victimei”, a precizat procurorul Mirela Negruţiu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.




