Patru tineri din Hunedoara au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor şi incendiere, în dosarul atacului cu sticla incendiară asupra locuinţei unei familii din Şoimuş.
„În dosarul constituit ca urmare a sesizării privind incendierea care a avut loc în localitatea Şoimuş în noaptea de 21/22 februarie 2015, procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi, respectiv Niţă Alexandru-Ionuţ (zis Şefu sau Boss), Melincianu Marius-Samuel (zis Sami), Ciuciu Nicolaie-Cosmin (zis Coco) şi Brezuică Mihai-Mircea (zis Mae), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor şi distrugere, toţi aflaţi sub măsura preventivă a arestului la domiciliu din data de 14 mai 2015”, a informat procurorul Mirela Negruţiu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Potrivit anchetatorilor, în urma unor conflicte mai vechi, cei patru inculpaţi, în noaptea de 21/22 februarie 2015 s-au deplasat cu un autoturism în localitatea Şoimuş, la locuinţa tânărului din Şomuş. „Prin spargerea ferestrei cu un fragment de beton şi prin aruncarea în locuinţă a unei sticle incendiare (coctail Molotov), cei patru au distrus şi degradat mai multe bunuri, evaluate de societatea la care era asigurat imobilul la suma de 5.100 lei. din dormitorul părţii vătămate, unde obişnuia să doarmă acesta, acceptând astfel posibilitatea ca acţiunea lor, la o oră la care de regulă oamenii se odihnesc, să aibă ca rezultat propagarea unui incendiu de proporţii care să provoace şi decesul unei persoane”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Hunedoara, iar la data de 5 iunie 2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţi, pe care a menţinut-o, fiind respinse cererile formulate de inculpaţi de înlocuire cu măsura preventivă a controlului judiciar.