1.4 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

VIDEO: NEWS-ALERT! Mama criminală a fost reținută de procurori. Femeia a provocat incendiul în care i-au murit trei copii și e acuzată de omor calificat

Alina Ardelean, femeia inconştientă din Uricani care şi-a încuiat copiii în casă şi a provocat incendiul soldat cu moartea celor rei minori, este cercetată acum pentru omor calificat.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care anchetează cazul, au decis schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat săvârşit asupra unor membri de familie. De asemenea, aceasta a fost reţinută şi urmează să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Procurorii au stabilit că femeia a prevăzut posibilitatea ca lumânarea săs e răstoarne şi să aprindă casa, dar cu toate acestea a plecat linişitită. În plus, când a văzut incendiul, nu a făcut nimic să-şi salveze cei trei prunci.

„Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în seara de 7 iunie 2015, în jurul orelor 21,30 – 22,00, inculpata a aşezat o lumânare aprinsă pe un plan neregulat din material textil uşor inflamabil, într-un echilibru precar, respectiv pe spătarul unui colţar situat lângă patul în care dormeau cei trei copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 an şi 10 ani, prevăzând posibilitatea răsturnării acesteia şi a aprinderii materialului textil al colţarului pe care era aşezată lumânarea şi implicit al declanşării unui incendiu la ieşirea din camera respectivă, care elimina posibilitatea copiilor de a părăsi încăperea incendiată în care dormeau, acceptând posibilitatea suprimării vieţii acestora urmare a incendiului declanşat, după care a părăsit locuinţa. De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpata a pătruns în apartamentul incendiat, constatând amploarea acestuia dar nu a sesizat vreo persoană pentru stingerea incendiului şi salvarea copiilor. În cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara cu propunere de luare a măsurii arestării preventive”, a declarat procurorul Mirela Elena Negruţiu, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

Reamintim că în noaptea de dumincă spre luni, trei copilaşi din Uricani a căror mamă inconştientă i-a lăsat singuri în casă şi a plecat în miez de noapte după băutură, au ars în casa cuprinsă de flăcări.

Cel mai mic dintre copilaşi abia împlinise un an, iar ceilalţi doi aveau opt, respectiv 10 ani. Incendiu a fost observat în jurul orei 2 noaptea şi a fost atît de puternic încât a cuprins şi acoperişul blocului cu 4 etaje în care copiii locuiau cu mama lor, Alina Ardelean, în vârstă de 37 de ani. „În urma incendiului, un copil de un an a murit carbonizat, sora lui de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit de la o lumânare aprinsă lăsată de mama lor”, declara la momentul respectiv Bogdan Dănăiaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Cei trei copii erau singuri acasă în momentul producerii incendiului. Mama lor i-a încuiat în casă şi a plecat. Când s-a întors a văzut flăcările care ieşeau pe geam şi ar fi încercat să-şi salveze pruncii, dupa cum sustiena ea. Nu a reuşit şi a fugit de la faţa locului, fără măcar să anunţe pompierii, care au fost alertaţi de vecinii speriaţi de focul care cuprinsese şi acoperişul blocului. Importante forţe de intervenţie au fost masate la faţa locului,, dar din păcate pentru cei trei copii nu s-a mai putut face nimic.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/