8.9 C
Deva
vineri, decembrie 1, 2023

NEWS ALERT. Razie la evazionşti. Vezi cu cât au fraudat statul!

Mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală au fuâost luate laîntrebări, joi dimineaţă, de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, care au efectuat 4 percheziţii pe raza judeţelor Timiş şi Hunedoara

Vizaţi au fost administratorii unor firme, bănuiţi de evaziune fiscală, prejudiciul estimat până în prezent fiind calculat la aproximativ 350.000 de lei. Acţiunea a fost organizată de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coorodonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. „Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2011 – 2012, cei 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cu obiect de activitate edificarea construcţiilor civile şi industriale, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, în baza unor facturi emise de către o societate ,,fantomă”. Prejudiciul creat bugetului de stat, estimat până în prezent, este de aproximativ 350.000 de lei”, au precizat anchetatorii.

Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea documentelor pentru probarea activităţii infracţionale, iar acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. În cauză, cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor, au mai precizat oamenii legii.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/