Tribunalul Hunedoara a judecat miercuri propunerile de arestare preventivă formulate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe numele a trei hunedoreni din Valea Jiului.
Marius Peti, Telus Frigescu şi Grigore Nebunu au fost reţinuţi marţi seară, fiind acuzaţi de implicarea într-un dosar de prostituţie şi proxenetism. Magistraţii au descis trimiterea celor trei în arest la domiciliu. „Instanţa respinge propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara şi ia măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii: Peti Marius Gabriel, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori (2 infracţiuni), Frigescu Telus, pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi proxenetism şi Nebunu Grigore pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi proxenetism, (2 infracţiuni), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 aprilie 2015 şi până la data de 28 mai 2015”, a informat Tribunalul Hunedoara.
Dosarul vizează posibile infracţiuni de trafic de minori şi prostituţie, iar printre cei vizaţi de anchetă se numără şi moderatorul unei emisiuni de sport de la o televiziune regională cu sediul în Valea Jiului, Telus Frigescu, dar şi un fost director de televiziune locală, de asemenea din Valea Jiului. Printre victimele grupării infracţionale s-ar afla minore, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, care erau convinse de proxeneţi să se prostitueze.
Minore şantajate emoţional
„Începând cu toamna anului 2014, inculpatul P. M. G., minor în vârstă de 17 ani, a recrutat 2 minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, eleve ale unor unităţi şcolare de pe raza municipiilor Lupeni şi Vulcan şi care proveneau din familii dezorganizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul folosea metoda „loverboy”, dezvoltând o dependenţă emoţională victimelor, iar ulterior le determina să practice prostituţia, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de către acesta. De asemenea, inculpatul le ameninţa că în situaţia în care victimele nu obţineau anumite sume de bani din activitatea de prostituţie, urma să le denunţe părinţilor”, a informat DIICOT.
Telus Frigescu ( 61 ani ) şi Grigore Nebunu (60 de ani) sunt suspectaţi că au săvârşit mai multe infracţiuni de proxenetism în formă agravantă, respectiv act sexual cu un minor. „Aceştia au determinat un număr de tre persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia, pe raza minicipiului Petroşani. Inculpaţii puneau la dispoziţia victimelor o garsonieră şi, totodată racolau clienţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victimele minore. Sumele obţinute de către acestea erau însuşite de inculpaţi. De asemenea, inculpaţii au întreţinut, raporturi sexuale cu minorele, deşi cunoşteau faptul că acestea sunt eleve de şcoală generală”, a informat DIICOT.
Ofiţerii BCCO Alba, însoţiţi de procurorii DIICOT au descins marţi dimineaţă în Valea Jiului, iar persoanele ridicate de anchetatori au fost duse la audieri.
În luna decembrie a anului trecut, alţi trei hunedoreni din Valea Jiului, printre care se afla şi fiul consilierei judeţene Dorina Pleşcan, au fost reţinuţi şi trimişi după gratii pentru infracţiuni de proxenetism şi trafic de minore. Daniel Pleşcan, Silviu Mihăiţă Praţa şi Mihaela Constantina Ciociu, cei trei tineri din Valea Jiului, au fost acuzaţi că, în perioada iulie – decembrie 2014, ar fi recrutat cinci tinere, dintre care două minore, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia. Minorele ar fi fost folosite într-o reţea de proxenetism ce îşi desfăşura activitatea în Valea Jiului, şi îşi oferea serviciile unor oameni de afaceri, patroni de baruri şi hoteluri, politicieni sau cetăţeni străini, clienţi ai unor hoteluri din zonă.