Consiliul Local Hunedoara va stabili, joi, noile taxe pentru vizitarea Castelului Corvinilor, valabile pentru anul 2018.
Astfel, potrivit proiectului administraţiei locale, taxa de vizitare la Muzeul Castelul Corvinilor, în perioada noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie va fi pentru adulţi 20 lei/persoană, pentru pensionari 10 lei/persoană şi pentru elevi şi studenţi 5,00 lei/persoană. În perioada martie, aprilie, septembrie şi octombrie va fi: pentru adulţi – 25 lei/persoană, pensionari – 10 lei/persoană şi elevi şi studenţi – 5 lei/persoană. Iar în perioada mai, iunie, iulie, august, taxa va fi: pentru adulţi – 30 lei/persoană, pentru pensionari – 10 lei/ persoană şi pentru elevi/studenţi – 5 lei/persoană. O taxă foto amator la Muzeul Castelul Corvinilor a fost stabilită la 5 lei/aparat iar taxa album foto/operator profesionist va fi de 100 lei/oră.
Taxa de închiriere pentru capela Castelului Corvinilor va fi de 1.000 lei/oră. Taxa de închiriere sală evenimente private, altele decât petrecere nuntă/botez, va fi de 1.500 lei/oră/sală. De asemenea, taxa de utilizare a spaţiului din Curtea Husarilor (Curtea exterioara) de la Muzeul „Castelul Corvinilor” în vederea desfăşurării activităţilor de oficiere a cununiilor civile va fi de 1.000 lei.
Castelul Corvinilor a fost vizitat de peste 300.000 de turişti în 2017.




