Minele neviabile din Valea Jiului se lasă cu greu închise. În 2011 şi 2012 nu s-a realizat nimic din proiectul iniţial, iar programul de închidere trebuie refăcut.
Cele trei mine neviabile aflate în portofoliul Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului – Petrila, Paroşeni şi Uricani – trebuie închise până în anul 2018, conform programului convenit cu Uniunea Europeană. Numai că lucrurile se mişcă anevoios. Teoretic, închiderea se face gradual, etapizat, în paralel cu epuizarea zăcământului, Practic, programul de închidere nici măcar nu a demarat.
„Programul de închidere nu a demarat. În 2001 şi 2012 nu s-a făcut nimic şi trebuie notificată Comisia Europeană că nu s-a cheltuit nici un euro din banii alocaţi în acest sens”, a declarat Petre Drăgoescu, directorul SNIM VJ.
În plus, programul de închidere trebuie ajustat, pentru că au apărut unele modificări. De exemplu, 10 clădiri care au aparţinut Exploatării Miniere Petrila trebuie scoase din acest program, în condiţiile în care au fost de mult predate către Primăria Petrila în contul unor datorii mai vechi Petre Drăgoescu spune că Primăria nu el poate da înapoi, nici măcar cu titlu gratuit, pentru că SNIM VJ nu are ce face cu acele clădiri, care ar trebui demolate.
Subteranul înghite cei mai mulţi bani
Refacerea programului a implicat şi unele costuri suplimentare, în condiţiile în care proiectantul a trebuit să reia totul de la capăt. Proiectul este aproape de finalizare şi chiar a fot prezentat într-o formă preliminară. Conform datelor oficiale, cele mai multe lucrări sunt la partea de subteran, în timp ce la suprafaţă implică doar demolarea câtorva clădiri care au aparţinut celor sunt preconizate a fi demolate. Cât despre banii necesari, rămâne de văzut dacă sumele vor fi îndestulătoare. „Anul acesta sunt prevăzute 31 de milioane de lei. Banii sunt absolut insuficienţi şi trebuie făcută o rectificare bugetară”, a mai spus directorul general al SNIM VJ. Pe de altă parte, termenul de 2018 nu trebuie depăşit, chiar dacă lucrările încă nu au demarat.
Subvenţionate de la buget
Înfiinţată în noiembrie 2012, SNIMVJ înglobează cele trei unităţi miniere considerate neviabile, Petrila, Paroşeni şi Uricani aflate pe program de închidere până în 2018. Pentru ele, cu acordul Comisiei Europene, Guvernul plăteşte anual un ajutor financiar care să acopere atât diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, cât şi aşa – numitele cheltuieli excepţionale, respectiv cele cu reconversia profesională, disponibilizările de personal, închiderile subterane, legătura dintre subteran şi suprafaţă şi ecologizarea perimetrelor. La finele lunii martie, Executivul a adoptat hotărârea care stabileşte suma alocată drept subvenţie pentru 2013 Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului SA. Potrivit programului de închideri, suma aferentă anului 2013 a fost calculată la 175 de milioane de lei, însă cea aprobată prin bugetul ministerului şi atribuită prin hotărâre de Guvern este mai mică, de numai 163 de milioane de lei. Ajutorul de stat va fi suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, care va monitoriza nivelul subvenţiei, astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune, care beneficiază de ajutor, să nu fie mai mic decât preţurile cărbunelui de o calitate similară provenit din terţe ţări. În data de 22 februarie 2012, Comisia Europeană a autorizat România să acorde, din fondurile publice, un ajutor de aproape 1,17 miliarde lei, adică aproximativ 270 de milioane de euro, în vederea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cele trei unităţi deţinute de CNH. Având în vedere obligaţiile asumate de Guvernul României cu instituţiile internaţionale privind reducerea arieratelor CNH Petroşani, începând cu 1 noiembrie 2012 a fost înfiinţată Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului Petroşani, care gestionează ajutorul de stat acordat închiderii minelor Petrila, Paroşeni şi Uricani.