Peste 300 de poliţişti hunedoreni vor acționa, zilnic, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c. pentru ca locuitorii judeţului să se bucure de zilele libere ocazionate de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Poliţiştii hunedoreni vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. În această perioadă, poliţiştii hunedoreni vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă minivacanţa în linişte.
Cei peste 300 de poliţişti din structurile operative ale I.P.J. HUNEDOARA (ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, transporturi, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase etc.) vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.
Poliţiştii au misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de prevenire şi combatere a furturilor şi a comerţului ilegal, de asigurare a fluenţei circulaţiei pe traseele către traseele turistice, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.
Întrucât se aşteaptă o creștere a valorilor de trafic pe principalele artere din judeţ (în special în zonele cu potenţial turistic), poliţiştii rutieri vor desfăşura, în principal, acțiuni vizând fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere.