Raluca Tonu (25 de ani), cu nume de scenă Rellys Tonu, vedetă în paginile revistei Playboy, se numără printre tinerele implicate în dosarul prostituatelor de lux din lumea mondenă a Capitalei. Tânăra a fost chemată să dea declaraţii la Poliţie, în dosarul în care mai multe manechine au fost anchetate că ar fi racolat şi plasat tinere, contra unor sume între 500 de euro şi 2.000 de euro, unor oameni de afaceri dispuşi să plătească pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea. Asistentele tv” Mădălina Pamfile şi Daniela Crudu au fost şi ele audiate în dosarul de proxenetism.
Raluca Tonu, devenită celebră în urma unui pictorial nud în Playboy, este din Călan, iar în trecut, potrivit mărturiilor unor foşti apropiaţi de-ai săi, a mai avut probleme cu legea. „I se spunea manechina sau manechinuita şi era comparată cu Bianca Drăguşanu în Călan. Amândouă erau conoscute în comunitate nu tocmai ca fiind fete cuminţi. Oraşul e mic iar lumea vorbea pe la colţuri. Însă părinţii Ralucăi o ţineau mai din scurt, înainte ca fata să plece din oraş, în Timişoara”, a relatat o fostă apropiată a vedetei Playboy.
Potrivit anchetatorilor, sunt cercetate pentru proxenetism, Diana-Mirela Gureşoaie, Georgiana-Daniela Constantin, Lavinia-Mariana Despina, Mirela-Alexandra Dumitru, Diana-Manuela Nicoraş, Emilia Simona Necula, Ramona Popescu şi Nicoleta-Livia Ciocoiu, iar alte zeci de tinere au fost audiate ca martori. La dosar au fost depuse ca probe şi mai multe discuţii care au avut loc pe Facebook între proxenete şi fetele care se prostituau pentru ele, dar şi declaraţii date în faţa anchetatorilor de unii dintre clienţii fetelor, printre care mai mulţi oameni de afaceri.