O femeie în vârstă de 77 de ani, din Orăştie, a reclamat Poliţiei că a fost victima unor escroci, care au acostat-o pe o stradă din localitate, pretinzând că au fost trimişi de fiica pensionarei, pentru a-i cere 10.000 de lei. Victima i-a crezut pe cei doi, un bărbat şi o femeie, pe carenu îi mai văzuse până la acea dată. „Cu acordul părţii vătămate, cele două persoane s-au deplasat la domiciliul acesteia cu autoturismul lor, după care femeia le-a dat suma de 10.000 de lei, iar acestea drept mulțumire i-au dat o pungă în care se află mai multe bijuterii dintr-un material galben, despre care au afirmat că ar fi aur, și o bancnotă de 1.000 forinți”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Poliţiştii fac cercetări pentru a-i identifica pe escroci. „Le recomandăm oamenilor nu ofere sume de bani unor persoane necunoscute, indiferent de pretextul sub care suspecţii afirmă că ar fi fost mandataţi de unii membri ai familiei părţilor vătămate, ci să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori au suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune”, a informat IPJ Hunedoara.