21 C
Deva
miercuri, iulie 17, 2024

O tânără a ameninţat că se aruncă de la etaj, împreună cu copilul ei

O tânără din jueţul Mureş, venită în vizită la socrii săi din Orăştie, împreună cu un copil de trei ani şi unul de şapte ani, a fost protagonista unor scene şocante.

Nemulţumită că socrul ei nu i-a înapoiat suma de 12.800 de euro, cu care l-a împrumutat, femeia şi-a luat fiul de şapte ani şi a ameninţat că se va arunca de la etajul patru al blocului.

Familia nu a reuşit să o liniştească şi a sunat la Serviciul de urgenţă 112. La faţa locului s-au deplasat echipe medicale, poliţişti şi un negociator din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

„Echipa de negociatori a convins-o pe tânără să renunţe la gestul sinucigaş. Ulterior, ea a fost adusă la sediul Poliţiei din municipiu şi a fost audiată. A fost amendată contravenţional”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Femeia şi-a primit banii datoraţi de socrii ei. O anchetă în acest caz va fi făcută şi de angajaţii de la Protecţia Copilului.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/