Orașul Simeria, „salvat” de construcția fabricii Bosch: peste 700 de locuri de muncă

Concernul german Bosch, va construi o fabrică de maşini de spălat în Simeria. Investiţia se ridică la 110 milioane de euro, iar pentru înfiinţarea fabricii au fost achiziţionate peste 40 de hectare de teren în oraşul hunedorean. Discuțiile dintre Primăria Simeria și reprezentații Bosch care au precedat investiția au început în urmă cu un an.

„În acest timp am avut peste 30 de ședințe pe tema investiției, 20 de pagini cu răspunsuri, peste 130 de mailuri cu întrebări și clarificări, am emis aproape 100 de documentații și au fost aprobate 7 hotărâri de consiliu local”, a declarat Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria. Compania germană a ales să investească la Simeria după ce a vizitat mai multe locaţii din judeţul Hunedoara şi a analizat şi posibilitatea de a construi fabrica în oraşul Făgăraş, susţine Rîşteiu.

„Ştiu că au fost în luna aprilie 2017 în judeţul Hunedoara. Au avut întâlnire cu cei de la Consiliul Judeţean Hunedoara şi cu cei de la Primăria Deva şi au mai vizitat locaţii din judeţ, dar fără să aibă întâlniri cu reprezentanţii administraţiilor locale, în Călan şi Hunedoara. Noi am fost în competiţie tot timpul, fiind luat în discuţie şi oraşul Făgăraş. Ei pun bază foarte mult cu relaţionarea cu unităţile de învăţământ, licee cu profile tehnice şi clase profesionale, dar şi cu Facultatea de la Hunedoara pentru pregătire superioară”, a relatat primarul.

Peste 50 de proprietari au vândut parcelele deţinute la marginea oraşului Simeria, pentru realizarea investiţiei. Mulţi dintre ei au primit preţuri mai mari decât sperau, spune primarul.

Noua fabrică va fi amplasată în imediata vecinătate a nodului rutier de la Simeria Veche, care face legătura între DN 66, DN 7 şi Autostrada A1. Totodată aici se află şi nodul de cale ferată de la Simeria Triaj,  unul dintre cele mai mari din ţară. Primarul susţine că până nu a fost sigur că Bosch va începe investiţia a încercat să fie cât mai discret.

„Îmi venea să ies pe stradă şi să strig în gura mare care sunt şanse să se facă fabrica din Simeria, dar m-am stăpânit”, spune Emil Rîşteiu.

„Construcţia unei hale de producţie, precum şi a unui centru logistic şi a clădirilor administrative trebuie să înceapă pe proprietate încă din acest an”, se arată într-un comunicat al companiei BSH Hausgeräte GmbH. Fabrica de maşini de spălat, care va începe să producă din 2020, va aduce circa 700 de noi locuri de muncă în următorii ani, susţin reprezentanţii companiei. De asemnea, va spori veniturile la bugetul local al Simeriai cu peste 20 la sută, estimează primarul.

Știri Similare

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente