În data de 19 noiembrie 2019, în jurul orei 04:00, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Haţeg au fost sesizați de o femeie în vârstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că a fost lovită de către soțul său, un bărbat în vârstă de 32 de ani. La fața locului s-a deplasat în cel mai scurt timp o echipă de intervenție care a aplanat conflictul şi a întocmit formularul de evaluare a riscului privind violența domestică, în baza căruia a fost emis un ordin de protecție provizoriu faţă de bărbatul agresiv. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.