- Pădurea de fagi care înconjoară satul Săcărâmb din Hunedoara – un vechi centru minier faimos în secolele trecute a fost numită „pădurea de argint”. Numele i-a fost dat de culoarea albă, lucioasă a scoarței arborilor, numiți fagus silvatica, varietatea leucodermis. Însă unii localnici i-au atribuit pădurii legende ciudate și proprietăți binefăcătoare neobișnuite.
Una dintre ele vorbește despre puterea vindecătoare a izvorului din Pădurea de Argint, locul de popas al împăratului Franz Joseph, în timpul călătoriei sale din Transilvania, din 1852. Împăratul habsburg s-ar fi întors la acest izvor și în anii următori, iar în cinstea lui localnicii au ridicat un monument, care poate fi găsit și în prezent în pădure.
„Povestea spune că împăratul a traversat pădurea, pe drumul pe care aurul extras de mineri era transportat spre Zlatna, oprindu-se în dreptul unui izvor. Aici a luat masa şi a băut din apa tămăduitoare a izvorului, despre care se spune că a aflat că aduce binefaceri sănătăţii. Apa acestui izvor este foarte pură şi este încărcată de energie, lucru stabilit de numeroase studii“, informa Alexandru Pavel Tokar, autor al monografiei Săcărâmbului.
Deasupra izvorului, poteca urcă la un vechi foișor de lemn, cu forma piramidală, folosit ca adăpost dar și cal loc de întâlnire al călătorilor că locul este unul cu totul neobișnuit datorită energiei pe care o resimt aici.
În Săcărâmb, înainte ca primele mine de aur și metale prețioase să fie deschise la mijlocul secolului al XVIII-lea, pădurile seculare acopereau complet ținutul greu accesibil dominat de crestele proeminente ale vulcanilor stinși.
Goana după aur a „îmblânzit” locul sălbatic și l-a animat cu oameni. Pădurile vechi de secole au fost retezate pentru ca numeroasele familii de mineri, venite aici din toate colțurile Europei în secolul al XVIII-lea, să poată ocupa puținele terenuri neaccidentate de pe versanți, unde oamenii au putut construi case și drumuri.
Apoi, nevoile lucrărilor din minele de aur și argint, aflate în plină expansiune în secolul al XIX-lea, au făcut ca pădurile seculare care acopereau munții să fie retezate.
Exploatările forestiere au continuat și în secolul XX, iar pădurile regenerate au luat locul codrilor legendari. Minele de aur și argint s-au închis, până la mijlocul anilor 2000, iar satul Săcărâmb s-a cufundat treptat în liniște. Este însă căutat de amatorii de drumeții, în orice anotimp.
