Pagube importante produse de incendiul din Orăştie

incendiu orastie (1)Incendiul care a avut loc în cursul serii trecute în zona industrială din Orăştie s-a soldat cu pagube importante.

„Cauza probabilă de producere a  incendiului, care s-a manifestat pe aproximativ 3.000 de metri pătraţi atât în depozitul în aer liber cât şi la 3 hale industriale, este încă în curs de stabilire. In incendiu au fost distruse 3 mori de măcinat deşeurile reciclabile, un motostivuitor, două circulare, mobilă şi materiale de construcţii, în timp ce pereţii şi acoperişurile a trei hale au fost deteriorate”, a precizat căpitanul Anemona Doda.

Aseară, un incendiu a cuprins mai multe construcţii din zona industrială a municipiului Orăştie. Focul a izbucnit în incinta unui depozit de materiale de construcţii şi a unei societăţi care se ocupa cu prelucrarea de deşeuri plastice şi s-a extins cu repeziciune pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. Pompierii au fost anunţaţi cu întârziere despre incendiu, susţin reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Mai multe echipaje de intervenţie din Orăştie, Simeria, Deva şi Hunedoara au fost mobilizate pentru a lichida incendiul iar lupta cu flăcările a durat mai multe ore. Între timp, fumul dens provenit de la halele mistuite s-a ridicat deasupra oraşului şi putea fi văzut de la câteva zeci de kilometri.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente