23 C
Deva
duminică, iulie 14, 2024

Patru benzi la intrarea în municipiul Hunedoara

Intrarea în municipiul Hunedoara dinspre Deva se va face pe patru benzi.

Aici s-a lucrat la foc continuu, iar în curând lucrările vor gata iar proiectul le va aduce o mulţime de beneficii şoferilor. Despre acest proiect s-a discutat cu ceva timp în urmă, iar acum s-a reuşit punerea lui în aplicare.

„Este un proiect mai vechi, el va trebui finalizat până la 31 decembrie anul acesta, este un proiect finanţat pe fonduri europene”, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara. Pe lângă lucrările de lărgirea a tronsonului de drum de la două la patru benzi, aici s-au făcut şi câteva modificări ale iluminatului stradal. „Am adus în completare faţă de proiect iluminatul stradal, un iluminat modern, pe led”, a mai precizat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara. După finalizarea acestui proiect, primarul municipiului Hunedoara are în plan ca în viitor cu noi proiecte derulate pe fonduri europene să se realizeze şi o centură ocolitoare a municipiului de pe Cerna. (Andreea Patriche).

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/