20.4 C
Deva
duminică, mai 5, 2024

Patrula AIRSOFT la Cabana Căprioara

Airsoftul în România, este o disciplină sportivă apărută în 2010, faţă de alte ţări unde a cunoscut o dezvoltare de amploare datorită accesului mai uşor la echipamentele de protecţie precum şi a legislaţiei care stă la baza acestui sport, şi la noi se urmăreşte organizarea a cel puţin a unui campionat naţional. Este un sport complex în care se face foarte multă mişcare şi se dezvoltă spiritul de echipă.

 

Există mai multe cluburi în ţara noastră care practică în mod organizat acest sport dar încă nu este înfiinţată o federaţie la nivel naţional, care să le cuprindă pe aceste cluburi şi să  fie afiliate la Federaţiile Internaţionale şi forurile mondiale. Este nevoie de această organizare la nivel naţional aşa încât în cursul acestui an cu siguranţă va lua naştere şi Federaţia Română de Airsoft şi primul campionat naţional. În judeţul Hunedoara Clubul Dac Deva înfiinţat în anul 2009 are foarte mulţi practicanţi şi de câţiva ani participă la competiţii interne şi internaţionale. Clubul hunedorean a introdus în circuitul competiţiilor de Airsoft o etapă ce se desfăşoară an de an la Cabana Căprioara, anul acesta 2017 a ajuns la ediţia cu numărul 3.

Au participat 60 de concurenţi în echipe din 9 judeţe  Suceava, Craiova, Alba Iulia, Sibiu, Cluj, Zalău, Arad, Drobeta TS şi Hunedoara( cu două echipe  Deva gazde şi Petroşani). Anul trecut Patrula Airsotf a fost organizată doar de trei cluburi, DAC Deva , SuperDaddys Alba şi Ludus Legio, pe parcurs aliniându-se şi CSABv Fagaras. Cu un interes tot mai crescut pentru această disciplină anul acesta cinci cluburi  organizează Patrula Airsoft. Clubul Dac Deva speră ca numărul cluburilor să crească în următorii ani precum şi concursurile sportive. Clubul din Deva ce are în compenenţă 25 de membri din care 5 sunt fete, ca organizator a primelor ediţii au conceput un regulament de organizare care a fost preluat şi de celelalte echipe din ţară.  Ordinea celor 11 probe desfăşurate pe un traseu de 4 km parcurs într-o oră şi jumătate a fost bine selectată pentru a-i lua prin surprindere pe concurenţi care au fost destul de solicitaţi la maxim. Faţă de anul trecut concurenţii au avut parte şi de surprize, traseul fiind puţin modificat, la fel a fost şi  proba surpriză (pendulul), precum şi celelalte probe eliminare cuib mitralieră , eliberare ostatic , transport vip , ambuscadă , rifleman , sniper , aruncare grenada , navigator , medic , tir static. S-au folosit în echipament replici ale armelor reale, puşti şi pistoale, iar ca muniţie, bile de plastic de 6 mm.

Locul 1 a fost ocupat de Cluj United  câştigătoarea şi de anul trecut al concursului,  locul 2  şi 3 a revenit unor echipe pentru prima oară participante în competiţia de la  Căprioara ,Enforcers Cluj respectiv  CSAC Craiova. Clubul Dac Deva nu a concurat întrucât gazdele unei competiţii sunt organizatori şi observatori ai evenimentului. Sponsorii  Monte Banato, Airsoft Cluj şi Double Ion precum şi DJST Hunedoara prin Simina Marius şi Széll Lőrincz au oferit premii numeroase constând în cupe şi medalii.

Următoarea întâlnire cu Patrula Airsoft în acţiune va fi în Cetatea Alba Iulia pe 27 mai 2017, unde concursul de la Alba va fi urmărit cu viu interes de publicul larg ca pe o lecţie de airsoft ce va fi predată între zidurile Cetăţii Alba Carolina.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/