15.6 C
Deva
sâmbătă, mai 25, 2024

Peisajele impresionante din Retezat, surprinse de un hunedorean pe muntele acoperit de nori

Lucian Ignat, un fotograf din Hunedoara, a petrecut câteva zile pe munte şi a fost martorul unuia dintre cele mai spectaculoase fenomene petrecute în Retezat: în apropiere de vârful Bucura, aflat la peste 2.400 de metri altitudine, Lucian a surprins marea de nori care părea „în fierbere” în timp ce se revărsa peste cele mai înalte culmi ale masivului, pentru ca puţin mai târziu să acopere totul în jur. Soarele a dat decorului un colorit aparte, înainte de a se afunda sub nori. Astfel de momente sunt rare, spune Lucian, iar cei care îşi doresc să aibă parte de ele trebuie să se deconecteze de la confort şi să petreacă mai mult timp pe munte.

„Nu este chiar atât de uşor să ai parte de momente spectaculoase în Retezat. Ca să ajungi iarna pe munte, pe lângă echipamentul adecvat, trebuie să depui eforturi şi să fii pregătit să treci prin viscol, să fii pregătit pentru nopţile în care temperaturile scad cu mult sub zero grade Celsius. Astfel de privelişti unice pot fi văzute dimineaţa devreme şi seara la apus. Dimineaţa, după ce ai dormit ghemuit în sacul de dormit, pe izopren, care pe munte este mai bun ca şi orice saltea, trebuie să ieşi din sac cu viteză, să nu te apuce frigul, şi porneşti pe întuneric spre un vârf, dacă vrei să vezi răsăritul, deasupra noriilor. Sunt momente unice şi dificil de surprins. Iar apusul este la fel de greu de văzut, pentru că după ce îl vei prinde de pe vârfuri, trebuie să cobori pe întuneric, la frontal, iar uneori poţi face până la două ore până la refugiu sau la cort”, a relatat Lucian Ignat, autorul fotografiilor.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/