- Valea Jiului, 26 mai – Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au descins, în această dimineață, în cinci locuințe din municipiile Lupeni (3), Petroșani (1) și orașul Petrila (1), într-un dosar penal care vizează fapte privind regimul armelor și munițiilor.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, alături de cei de la Ordine Publică și de la structurile locale din Petroșani, Lupeni și Petrila.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat un adevărat “inventar de război de sufragerie”:
– două arme lungi neletale, cu aer comprimat, care necesită autorizare;
– trei arme scurte neletale (inclusiv un pistol și un revolver);
– 197 proiectile sferice din cauciuc;
– aproximativ 5.000 de proiectile metalice tip diaboluri;
– două recipiente cu 500 de grame de pulbere de vânătoare (materie explozivă);
– un dispozitiv de sertizat cartușe, 68 de capse nepercutate, bile de plumb și alte componente pentru muniție letală confecționată artizanal;
– două arbalete și 124 de săgeți aferente;
– circa 100 de butelii cu gaz CO₂ și mai multe ținte perforate.
Toate bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Ancheta, coordonată de procurori, este în desfășurare, urmărindu-se documentarea completă a activităților infracționale ale suspecților și tragerea acestora la răspundere penală.
Reprezentanții Poliției reamintesc cetățenilor că deținerea, modificarea sau folosirea armelor și munițiilor fără drept reprezintă infracțiuni grave, cu risc crescut pentru siguranța publică.




