9.2 C
Deva
duminică, martie 23, 2025

Pericolul pândeşte la Urgenţă.Cadre medicale de la Vulcan ameninţate de un pacient recalcitrant

Medicii din Valea Jiului ar trebui să solicite gărzi de corp, în condiţiile în care tot mai des integritatea fizică le este pusă în pericol. spital-cu-datorii1

După ce duminică dimineaţa un recidivist a provocat un scandal monstru la Unitatea primire Urgenţe a Spitalului din Petroşani – unde a bătut un paznic şi un brancardier şi a terorizat cadrele medicale –luni seara scandalul s-a mutat la urgenţa Spitalului Municipal Vulcan. Totul a  început tot de la un recidivist, Alexandru Untaru, cunoscut în Vulcan cu probleme de comportament, dar şi pentru faptul că bea până şi spirt în lipsă de alte băuturi alcoolice.

„În jurul orei 20.00, un bărbat din Vulcan a solicitat ambulanţa, pe motiv că vomită sânge. În timp ce cadrele medicale îi întocmeau fişa medicală, acesta a avut un comportament agresiv, început să facă scandal şi să înjure medicul de gardă şi asistenta”, ne-a declarat Mugurel Teodosiu, adjunctul comandantului de la Poliţia Municipiului Vulcan.

Scandalul a fost aplanat de un echipaj al Poliţiei Locale, care se afla în zonă, iar scandalagiul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 de lei. Nu este pentru prima dată când medicii din Valea Jiului trebuie să facă faţă unor pacienţi violenţi. Pe lângă cele două cazuri înregistrate în decurs de doar câteva zile, în anii precedenţi au mai fost consemnate astfel de fapte şi a fpst nevoie de intervenţia poliţiştilor.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/