Bisericile medievale de piatră din Ţara Haţegului şi biserica veche din Gurasada au fost propuse pentru a face parte din patrimoniul UNESCO. „Aceste biserici se află pe lista indicativă a Institutului Naţional al Patrimoniului, cu propunere de a fi clasate ca situri UNESCO”, a declarat Sorin Vasilescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
Bisericile medievale ale Hunedoarei propuse pe lista UNESCO
Biserica din Gurasada poartă hramul Sfântului Arhanghel Mihail şi este atestată documentar încă din anul 1292. În ultimele secole, construcţiei originale i s-au mai adăugat câteva încăperi şi un turn, în partea de vest, iar potrivit istoricilor, a fost pictată iniţial la începutul secolului al XlV-lea. Lăcaşul din Gurasada este considerat una dintre atracţiile turistice de pe Valea Mureşului şi unul din locurile istorice importante din împrejurimile Devei.
Biserica medievală Strei, de pe Valea Streiului, datează din secolul al treisprezecelea, potrivit unor istorici, şi este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult creştine din România. Biserica a fost construită din piatră pe ruinele unei aşezări romane, o „vila rustica”, iar din anii 1940, în lăcaşul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” nu s-au ţinut slujbe decât ocazional. Biserica impresionează prin vechimea sa, dar mai ales prin picturile sale murale. Deşi au fost vandalizate, iar timpul a fost necruţător cu ele, picturile din lăcaşul religios sunt impresionante: ele datează din secolul XIV şi sunt realizate de meşteri străini.
Biserica din Densuş a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii, informau istoricii. În zidurile bisericii au ajuns blocurile de calcar şi monumentele funerare din fostul oraş antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi. A fost atestată, potrivit documentelor istorice, din secolul al XIV-lea, însă numeroşi istorici au susţinut că este mult mai veche.
Biserica medievală Streisângeorgiu se numără printre cele mai vechi din România şi, potrivit specialiştilor, una dintre cele mai preţioase monumente de arhitectură medievală transilvană. Marele istoric Nicolae Iorga a cercetat-o şi a numit-o „Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal”
ŞI biserica veche din Sântămăria-Orlea se numără printre cele mai vechi biserici din spaţiul românesc, fiind ridicată către sfârşitul secolului al XIII-lea. Lăcaşul din Ţara Haţegului ar putea deveni, de asemenea, sit UNESCO.
Demersurile pentru includerea monumentelor istorice în patrimoniul UNESCO sunt de durată, însă dacă vor fi acceptate, bisericile medievale de piatră se vor alătura siturilor care fac din Hunedoara regiunea cu cea mai mare zestre de situri UNESCO din ţară. Judeţul Hunedoara are cele mai multe monumente şi parcuri recunoscute prin programele UNESCO: Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei, Rezervaţia Biosferei Retezat şi Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului. Acestora li se adaugă şi un Tezaur Uman Viu în persoana cunoscutului taragotist Pera Bulz din comuna Vaţa de Jos. Şi Castelul Corvinilor a fost propus, în 2017, pentru a face parte din patrimoniul cultural mondial. De asemenea, situl pagusului (orăşel) antic de la Micia, este în procedură de clasare UNESCO, pentru că face parte din marele proiect Frontierele Imperiului Roman.