Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa de Ziua Femeii în privinţa senatorului Cristian Resmeriţă care a fost găsit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în conflict de interese pe motiv că şi-a plătit nelegal fratele cu bani de la Camera Deputaţilor.
Instanţa supremă judecă recursul formulat de fostul deputat Cristian Resmeriţă care a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Alba Iulia.
Conflict de interese administrativ şi penal
În data de 12 ianuarie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul lui Cristian Resmeriţă, deputat PSD din Valea Jiului – la acea dată. Potrivit deciziei ANI, Resmeriţă „a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, Judeţul Hunedoara. Beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2012 de către Lucian Marius Resmeriţă a fost de 56.876 Lei”, după cum se arată în comunicatul ANI. La termenul de judecată din 22 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că pronunţarea se va face în data de 8 martie.


