7.6 C
Deva
miercuri, mai 1, 2024

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Hunedoara rămâne judeţ „roşu”. Liberalii recâştigă electoratul urban

În judeţul Hunedoara, PSD rămâne pe primul loc, în special datorită voturilor din Valea Jiului, unde a câştigat chiar şi „acasă” la primarul liberal Tiberiu Iacob Ridzi. Liberalii au prins locul doi la nivel judeţean şi a recâştigat mare parte din electoratul din mediul urban, inclusiv la Orăştie, unde este primar pesedistul Ovidiu Laurenţiu Bălan

 

 

La nivel naţional, liberalii au câştigat alegerile. Conform Biroul Electoral Central: PNL – 26,23%; PSD – 23,68%; USR-PLSU: 20,51%; Pro România: 7,21%; UDMR: 6,27%; PMP: 5,55%, iar ALDE a căzut sub linia de „admitere” în Parlamentul European cu 4,24 la sută.

Deva liberală, cu două mii de voturi peste PSD

În municipiul Deva, rezultatele arată că Partidul Naţional Liberal a obţinut cele mai multe voturi, 7.664 (26,34 la sută, aproape dublu faţă de 2014). Pe locul al doilea s-a clasat Alianţa USR – Plus, cu 7.090 de voturi (24,36 la sută), în timp ce locul al treilea a fost ocupat de PSD cu 5.874 de voturi (20,18 la sută, mai puţin comparativ cu trecutele alegeri europene, când a înregistrat 31%). Pro România a obţinut 2.024 de voturi (6,95 la sută), UDMR 1.488 de voturi (5,11 la sută), PMP – 1.466 (5,03%), în timp ce pentru ALDE au votat 1.207 deveni –  4,15 la sută.

Valea Jiului rămâne bazin electoral PSD

Partidul Social Democrat a obţinut cele mai multe voturi (29,76 la sută), urmat de PNL (26,20 la sută) şi Alanţa USR – Plus (17 la sută). Social-democraţii au câştigat în municipiul Hunedoara, în Brad şi în Valea Jiului. Surprinzătoare este victoria pesediştilor în Petroşani, unde este un primar liberal în funcţie care a prins podiumul cu PNL de pe locul trei. Alegerile euro-parlamentare de duminică au fost câştigate în Petroşani de PSD cu un scor mult peste media judeţului – 34%.  Alianţa USR – PLUS, s-a clasat pe locul doi cu 19,39%, iar liberalii lui Tiberiu Iacob Ridzi au luat doar 15,73 la sută. Pro România a obţinut 8,77 la sută, iar referendumul la Petroşani a fost votat de doar 31,06%, cu aproape zece puncte procentuale sub euro-parlamentare. Celelalte localităţi din Vale se prezintă astfel: Petrila: PSD – 45,49 la sută; PNL -15,7 la sută; USR PLUS – 13,25 la sută; PRO România – 7,78 la sută; Aninoasa: PSD – 46,01 la sută; PNL 16,57 la sută; USR PLUS – 8,88 la sută; PRO România -13,68 la sută; Lupeni: PSD – 42 la sută, PNL 20,74 la sută, USR PLUS – 10,4 la sută, PRO România – 8,3 la sută; Uricani: PSD – 45,80 la sută, PNL 22,53 la sută; USR PLUS – 13 la sută.

În judeţul Hunedoara au votat 186.634 (48.34 la sută) dintre cei 386.057 de alegători înscrişi pe listele electorale la cele 524 de secţii pentru alegerile euro-parlamentare.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/