Cei doi co-preşedinţi ai Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, s-au aflat pentru două zile în judeţul Hunedoara. Joi, ei au susţinut o conferinţă de presă, la sediul PNL din Deva, în care au vorbit despre priorităţile partidului şi despre pregătirile pe care PNL le face în vederea viitoarelor alegeri locale.
După ce au asistat miercuri seară, la deschiderea festivalului „Opera Nights”, în Castelul Corvinilor din Hunedoara, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, cei doi co-preşedinţi ai Partidului Naţional Liberal au fost prezenţi în Deva.
În conferinţa de presă organizată la sediul Partidului Naţional Liberal din municipiu, ei au declarat că se află în judeţul Hunedoara pentru a lua pulsul organizaţiei locale. Vizita a fost şi una de pregătire a viitoarelor alegeri locale, chiar dacă deocamdată nu s-au făcut nominalizări de candidaţi. Potrivit celor doi politicieni, vor avea întâietate pentru a fi susţinuţi în candidatură, actualii primari din partea PNL. „Mă bucur să văd că funcţionăm bine în Hunedoara, în parametrii pe care ni-i dorim. Suntem aici în continuarea unui turneu pe care eu împreună cu co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, dar şi cu alţi reprezentanţi din conducerea partidului, şi am venit în Hunedoara pentru că ştim cât de important este să fii într-o filială puternică a PNL, cu mult timp înainte de alegeri”, a afirmat Alina Gorghiu.




