În numai câteva zile, Mircia Muntean, primarul ales în 5 iunie al Devei, a trecut de la extaz la agonie. Și-a aflat sentința în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat pe noul primar al Devei la o pedeapsă rezultantă de şase ani de închisoare.
„Instanţa îl condamnă pe inculpatul Muntean Mircia la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa penală nr. 703/17.07.2013, definitivă prin decizia penală nr. 179/24.09.2013, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători. Adaugă la pedeapsa aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, pedeapsa anterioară de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul Muntean Mircia să execute, în total, pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare”, a informat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Sentinţa nu este definitivă, iar Mircia Muntean a declarat că o va ataca, prin apel, în termenul de zece zile, prevăzut de lege.
„Am zis la condamnarea de la abuz în serviciu că nu am fost vinovat, îmi menţin părerea şi acum. Nu am condus eu, eram în campanie cu Victor Ponta când a fost un accident pe Drumul Naționa, în care şoferul meu a fugit de la locul accidentului, rămânând singur în maşină. Instanţa le-a dat dreptate celor care au reclamat atunci accidentul şi urmează ca completul de cinci să audieze toţi martorii cheie. Sub presiunea timpului nu a fost audiat cel mai important martor, care a fost acceptat în primă fază. Nu mă simt bine, nu se prezintă întotdeauna corect, cetăţenii Devei au ştiu mai mult cine s-a făcut vinovat şi cine nu. Dar dacă sentinţele curg în lanţ în defavoarea mea, voi respecta decizia instanţei”, a afirmat primarul, după aflarea sentinței.
Mircia Muntean a redevenit primar al municipiului Deva, după o pauză de patru ani, în care a fost deputat. Mircia Muntean (PSRO) l-a învins pe fostul primar Petru Mărginean (PNL), la o diferență de peste zece procente. Deputatul Mircia Muntean (PSRO) a candidat la funcţia de primar al Devei, după ce a condus timp de 16 ani administraţia locală, până în anul 2012. În 2013, a fost condamnat definitiv într-un dosar penal, înregistrat în 2004, în care a fost acuzat de infracțiuni legate de abuzul în serviciu contra intereselor publice. A primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar instanţa supremă a decis ca Mircia Muntean să achite, în solidar cu moştenitorii lui Iosif Man, un prejudiciu de peste 330.000 de dolari, plus dobânzi bancare.
Victor Ponta i-a purtat ghinion
În mai 2015, Mircia Muntean a fost trimis din nou în judecată, fiind acuzat că în 30 octombrie 2014, s-a urcat băut la volan şi a provocat, în Deva, un accident uşor în care au fost implicate mai multe autoturisme. În seara de 30 octombrie 2014, după ce petrecuse aproape întreaga zi însoțindu-l pe Victor Ponta aflat în campanie electorală în județul Hunedoara, Mircia Muntean (deputat PSD la acea vreme) a fost protagonistul unui incident ieșit din comun. În jurul orei 19:00, în drum spre casă, la câteva sute de metri de apartamentul unde locuiește, Mircia Muntean a fost implicat într-un accident rutier.
Evenimentul s-a petrecut pe Calea Zarandului, din Deva, în zona gării, iar potrivit, deputatul conducea un Opel, iar în urma unei manevre greşite a acoroşat un autobuz şi un autoturism care circulau pe banda I a şoselei. Maşina a lovit apoi o basculantă. Mircia Muntean, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost ajutat să iasă din autoturismul avariat şi, după câteva minute a părăsit locul accidentului, îndreptându-se spre zonavirană a liniilor ferate. Mai mulți localnici, printre care și cameramanul televiziunii Antena 1 l-au urmat, încercând să afle unde pleacă deputatul. Mircia Muntean a fost găsit câteva minute mai târziu, în spatele unor tufe și a gardului unui depozit. Un poliţist local a sărit peste gardul viu, pentru a-l întoarce din drum pe deputat. Ajutat de poliţistul local să treacă peste obstacolul de vegetaţie, înalt de peste un metru, Mircia Muntean a fost preluat de alţi localnici. Își pierduse pantofii, însă ținea strâns în brațe un câine. A declarat că nu el se afla la conducerea mașinii. „Întrebaţi 1.000 de oameni cine era la volan, când am plecat din Peştiş. Beau cât vreau”, a declarat deputatul înainte de a fi urcat în Ambulanță, pentru a fi transportat la spital . Accientul nu s-a soldat cu victime, cel mai șifonat dintre cei implicați fiind Mircia Muntean, cel care în seara de pomină avea să ofere o imagine tulburătoare: avea față plină de sânge provenită din zgârieturi, era deculț și purta un câine în brațe. Nu a recunoscut că a condus mașina, așa cum au stabilit anchetatorii în dosarul penal deschis pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, ci a susținut că a fost victima unei înscenări, pusă la cale de adversarii politici. „Din probele administrate în cauză a reieşit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staţionare la culoarea roşie a semaforului, venind din spatele acestora şi nereuşind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului”, informa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în rechizitoriu.