Democrat-liberalii au făcut spectacol la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Hunedoara când au cerut socoteală executivului pentru trei proiecte pe care ei le consideră abuzive şi/sau nelegale. Vehemenţa pedeliştilor coincide cu începutul campaniei electorale pentru alegerile euro-parlamentare
Şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean Hunedoara a fost cea mai animată din acest mandat. Consilierii PDL au contestat alocarea de fonduri pentru modernizarea a două drumuri din Valea Jiului (Dealul Babi –Vulcan şi drumul spre domeniul schiabil din Parâng), motiv pentru care au vrut să trântească proiectul. Hotărârea a trecut cu 26 de voturi „pentru”, fiind susţinută şi de foştii aliaţi ai PDL de la locale, respectiv PNŢCD şi UNPR.
Audit la ONG-uri, raport la taxa pe suprasarcină
De asemenea, democrat-liberalii au cerut explicaţii pentru două proiecte adoptate în şedinţele anterioare, proiecte pe care ei le consideră abuzive. Este vorba despre taxa impusă de consiliul judeţean transportatorilor care încarcă maşinile peste limita legală când circulă pe drumurile judeţene şi despre felul în care au fost repartizaţi banii pentru asociaţii non-profit şi culte religioase.
În primul caz, Dorin Gligor a solicitat ca la şedinţa viitoare executivul să prezinte un raport cu sumele colectate din taxă şi felul în care au fost cheltuiţi banii.
În cel de al doilea subiect pus în discuţie de către consilierii PDL, Gligor a cerut preşedintelui Mircea Moloţ să dispună corpului de control verificarea felului în care au fost atribuite sume de bani către cinci asociaţii „patronate” de liberali. Moloţ a fost de acord şi ambele subiecte vor fi reluate în şedinţa de luna viitoare.
Şi Gligor are câteva schelete în dulap
Au trecut trei ani de când mai mulţi tineri PDL au furat locurile unor copii nevoiaşi şi au petrecut vacanţe plătite din bani publici la mare. Prinţişorii PDL – câţiva patroni de firme ori salariaţi – au profitat de vacanţe sociale cu „binecuvântarea” liderilor PDL care i-au promovat pe locurile tinerilor aflaţi în dificultate materială. Nimeni nu a fost tras la răspundere, deşi Dorin Gligor promitea să taie în carne vie.