13.1 C
Deva
marți, octombrie 8, 2024

Cu ochii pe fişele de salarii. Angajaţii Primăriei Petroşani încă nu ştiu dacă vor fi obligaţi să returneze sporul de dispozitiv

Între 2.000 şi 10.000 de lei ar avea de returnat angajaţii Primăriei municipiului Petroşani, sume ce reprezintă sporurile de care au beneficiat şi p care Curtea de Conturi le-a declarat ilegale. Edilii aşteaptă încă motivarea deciziei Curţii de Apel Alba Iulia şi speră că sindicatele vor putea să-i ajute pe angajaţi să nu dea banii înapoi.

primariaFuncţionarii publici de la Petroşani nu ştiu nici acum ce vor face, după luni de zile de când Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat o sentinţă defavorabilă lor în privinţa sporurilor încasate. Nu numai că încă din luna mai primesc salarii mai mici cu 25%, dar ar trebuie să returneze şi banii pe care i-au încasat sub formă de sporuri în 2011 şi 2012. Vorbim despre sume cuprinse între 2.000 şi 10.000 de lei pentru angajat, în funcţie de salariul fiecăruia. „încă aşteptăm motivarea deciziei Curţii de Apel Alba Iulia şi chiar decizia în sine. De asemenea, mai aşteptăm rezultatul demersurilor făcute de sindicat”, a declarat Secretarul Primăriei Petroşani, Adrian Negoe. Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici au vorbit cu fiecare angajat în parte şi speră să obţină o amnistie fiscală, în acest caz. Adrian Negoe spune că, de fapt, situaţia s-ar putea rezolva prin prelungirea afectelor Legii amnistiei fiscale, care a produs efecte până în 2010, acolo unde sporurile s-au acordat pe baza unor sentinţe judecătoreşti, aşa cum este cazul Primăriei Petroşani. Proiectul a  fost avizat favorabil de Comisia de Buget – Finanţe din Camera Deputaţilor, dar deocamdată nu a primit girul plenului Parlamentului.

De precizat că angajaţii Primăriei Petroşani au beneficiat de sporul de dispozitiv ca efect al unei hotărâri judecătoreşti definitive. Chiar şi aşa, însă, Curtea de Conturi a stabilit în urma unui control că plata sporului s-a făcut în mod ilegal. Funcţii publici au pierdut procesul atât pe fond, cât şi la recursul judecat la Curtea de Apel Alba Iulia şi ar trebui să returneze sumele primite, în condiţiile în care judecătorii au menţinut concluziile controlorilor financiari. Sporul de dispozitiv reprezintă 25% din salariul încasat de funcţionarii publici.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/