8.8 C
Deva
vineri, mai 16, 2025

Deputatul Carmen Hărău, proiect pentru România

Chiar dacă mulţi dintre parlamentarii români sunt de mult timp în vacanţă, mulţi dintre ei în ţări exotice, puţini în România, deputatul PNL de Hunedoara, Carmen Hărău este încă la Bucureşti, muncind pentru România.

 

„Noi liberalii lucrăm, pentru că avem de definitivat proiectul „Reclădirea României”, proiect pe care îl găsiţi şi pe site-ul Partidului Naţional Liberal. Acesta este un proiect de ţară pe care noi ne dorim să îl facem cu sprijinul dumneavoastră cât mai bun pentru perioada care va urma. În acest proiect sunt câteva lucruri de care eu sunt foarte mulţumită şi pentru care am insistat în mod deosebit. Este prevăzută construirea a 50.000 de locuri la creşe, pentru că mămicile cu copii de doi ani nu au ce face cu ei, cum să le asigure îngrijirea şi securitatea până când ajung la vârsta de grădiniţă”, a declarat Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara.

 

În proiectul de ţară al Partidului Naţional Liberal este prevăvăzută crearea a 18.000 de locuri în şcoli astfel încât copiii să nu mai fie obligaţi să studieze după-masa. În plus, în acest proiect, „Reclădirea României”, sunt incluse proiecte ce vizează totate categoriile de persoane.

 

„Avem în proiect 900 de clădiri multifuncţionale, mai exact pentru zonele deficitare din punctul de vedere al asigurării asistenţei medicale, care să aibă încorporate atât locuinţa medicului cât şi cabinetul medical, cât şi o farmacie. Este în discuţie şi înfiinţarea a opt locaţii industriale, în funcţie de tradiţia zonei, a cinci locaţii agricole. Este un program amplu, şi cu ajutorul dumneavoastră, care sper să îmi acordaţi asistenţă, dragi hunedoreni, la adresa de e-mail cabineharau@yahoo.com, sau la sediul cabinetului meu de parlamentar din Hunedoara. Aştept sugestii şi opinii, pentru că părerea dumneavoastră este foarte importantă pentru guvernarea de dreapta care urmează să vină”, a mai precizat deputatul hunedorean Carmen Hărău.

 

Conform programului, PNL îşi propune şi introducerea unui nou sistem fiscal începând cu anul 2017, sistem prin care se are în vedere, printre altele, generalizarea cotei unice de 16% pentru toate tipurile de taxe şi impozite (impozit pe profit, impozit pe venit, impozit pe dividende, TVA şi toate taxele pe muncă. Programul de guvernare al PNL, intitulat „Reclădirea Naţională„, are ca obiectiv punerea în operă a principiilor şi obiectivelor platformei „România lucrului bine făcut„.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/