16.9 C
Deva
joi, octombrie 10, 2024

DEZVĂLUIRI. Peste două mii de tone de deşeuri periculoase cu plumb se vântură ilegal pe sub nasul autorităţilor

Deşeurile cu conţinut ridicat de plumb, extrem de periculoase, şi-au schimbat până acum de patru ori locul de depozitare, au fost prelucrate clandestin şi au poluat râul Cerna. Garda de Mediu Hunedoara a făcut o anchetă superficială în care se omite (din prostie ori, mai rău, cu rea-credinţă) că „zgura metalurgică” este în realitate un deşeu periculos. Comisarii Gărzii nu au dispus măsuri ferme de izolare şi neutralizare a pulberilor de plumb şi, astfel, după intervenţia lor, deşeurile au fost mutate clandestin, încă o dată, şi urmau să migreze, ieri, din nou

DSC_0546

Ceea ce comisarii Mediului au definit ca fiind „zgură metalurgică” este de fapt un deşeu periculos provenit de la dezmembrarea acumulatorilor de automobil. Atelierele de procesare a bateriilor uzate sunt la Copşa Mică şi lucrează pentru o fabrică din Bistriţa. Cei de la Copşa plătesc 37 de euro plus TVA pe tonă ca să scape de pulberile periculoase de plumb, iar firma care preia şi neutralizează astfel de deşeuri trebuie să fie autorizată în domeniu.

„Prafuri pentru mama-mare”

În decembrie 2013 au ajuns în judeţul Hunedoara (prin intermediul unei firme din Oţelul Roşu) 2.600 de tone de pulberi cu conţinut ridicat de plumb de la Copşa Mică. De atunci deşeurile periculoase sunt mutate de colo-colo prin judeţ, procesate clandestin  în lingouri de plumb, ori spălate în Cerna. Autorităţile au aflat de afacere prin intermediul trustului de presă Hunedoara TV – Ziarul Hunedoreanului şi au declanşat o anchetă, dar a ieşit mai degrabă o operaţiune de pus „batista pe ţambal”.

Plumb în apele râului Cerna

Iniţial „marfa” a fost adusă de la Copşa Mică de o firmă din Hunedoara şi depozitată la fosta exploatare minieră din Teliucu Inferior (undeva în zona numită Sectorul I). Acolo a fost extras plumbul prin topirea deşeurilor într-un cuptor artizanal. Ulterior, pulberile de plumb au fost mutate şi procesate cu ajutorul altei firme la Zlaşti. Cam 70 de tone de produs vandabil a ieşit din această colaborare, după care părţile se pare că nu s-au mai înţeles la bani şi „marfa” a fost mutată într-o hală proprietate privată la Eco Sid Hunedoara. Pe fosta platformă industrială a combinatului siderurgic deşeurile au fost prelucrate cu o staţie de spălare care folosea apă din Cerna, după care apa reziduală era deversată înapoi în râu. Probele de apă nu au indicat poluare la cote alarmante, dar trebuie avut în vedere faptul că au fost prelevate din râu la trei zile după ce activitatea de spălare a deşeurilor de plumb încetase.

O anchetă făcută de mântuială

În luna iunie, la sesizarea trustului nostru de presă, s-au pus în mişcare comisarii Gărzii de Mediu şi inspectorii de la Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara, care au constatat că spălarea deşeurilor este neautorizată. Au fost aplicate amenzi în cuantum de  65.000 de lei procesatorului şi s-a dispus încetarea activităţii până la intrarea în legalitate. „Investigatorii” instituţiilor de stat nu au căutat să afle proprietarul deşeurilor şi nici ce conţine aşa-zisa inofensivă „zgură metalurgică”. Din informaţiile pe care le deţinem, comisarii Gărzii erau la curent că în realitate au de a face cu o pulbere periculoasă, cu conţinut ridicat de plumb, şi, cu toate acestea, nu au anunţat Agenţia pentru Protecţia Mediului, instituţie care putea să stabilească, prin analize de laborator, componenţa pulberilor poluante.

Contravenţia devine un şir de infracţiuni

Din datele transmise de Garda de Mediu către APM Hunedoara reiese că râul Cerna fusese poluat cu un deşeu industrial din categoria celor inerte nepericuloase. „Din ceea ce ne spuneţi, situaţia se schimbă. Trebuie identificat deţinătorul şi – în cazul în care se confirmă că este vorba de zguri cu conţinut de plumb provenite din dezmembrarea unor acumulatori – acestea intră în categoria deşeurilor periculoase. Deja nu mai vorbim despre o contravenţie, vorbim despre mai multe infracţiuni”, ne-a declarat Georgeta Barabaş, director APM Hunedoara. Potrivit legislaţiei, pulberile cu conţinut de plumb trebuie urmărite pe tot traseul, de la producător până la eliminarea finală. Acest fapt nu s-a întâmplat cu cele 2.600 de tone de zgură cu conţinut de plumb care circulă clandestin de şapte luni prin judeţul Hunedoara.

 

Prefectura pasează cazul din nou tot Gărzi de Mediu

Câteva zile după „investigaţia” comisarilor Gărzii de Mediu din luna iunie, o cantitate de (aproximativ) 700 de tone de pulberi poluante au fost cărate „pe şest” în curtea unui imobil ce aparţine firmei ICSH, depozitate în aer liber într-un cartier cu case locuite.

Directorul Victor Leu nu ştia, ieri, ce fel de marfă ţine în curte. Neoficial, Leu ne-a mărturisit că „marfa” nu-i aparţine, el doar a făcut un serviciu unui cunoscut găzduind-o.  „Mie mi-a spus că e altceva, dar înclin să cred că aveţi dreptate. Îi pun în vedere să şi-o mute din curtea noastră până mâine”, a mai spus directorul firmei ICSH. În condiţiile în care deşeurile cu conţinut de plumb erau pe punctul să îşi ia din nou „tălpăşiţa”, reporterii zhd.ro au anunţat Agenţia pentru Protecţia Mediului care, la rându-i, a informat Instituţia Prefectului.

Astfel, ieri spre seară urmau să fie reluate investigaţiile. Din dispoziţia şefilor prefecturii. Şi de această dată „afacerea” a fost lăsată tot pe mâna Gărzi de Mediu.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/