Administraţia locală a municipiului Deva a fost pusă într-o situaţie neaşteptată: la scurt timp după ce consilierii locali au aprobat circa 100.000 de lei pentru lucrări suplimentare de restaurare a unei fântâni vechi, descoperite în parc, în timpul execuţiei proiectului de reabilitare pe fonduri UE, ANAF a blocat procedura de atribuire a contractului.
Compartimentul de verificare al achiziţiilor publice din cadrul Direcţiei de Finanţe a stabilit că investiţia pe care Primăria Deva a intenţionat să o realizeze pentru restaurarea fântânii descoperite de muncitorii firmei care execută lucrările de restaurare a parcului cetăţii nu este justificată. Unul dintre motive este legat de faptul că fântâna veche se află în imediata apropiere a zonei în care a fost construită o fântână arteziană. De asemenea, „din documentele prezentate, nu rezultă că fântâna nou descoperită are valoare arheologică”, au informat reprezentanţii Ministerului de Finanţe, care au recomandat primăriei anularea procedurii de atribuire a unor lucrări suplimentare.
Răspunsul instituţiei l-a nemulţumit pe primarul Devei, Petru Mărginean. „Nu ştim deocamdată ce vom face cu această fântână. O astupăm, o donăm Ministerului de Finanţe. Sunt indignat”, a afirmat Petru Mărginean. Parcul Cetăţii este modernizat printr-un proiect finanţat cu fonduri de la Uniunea Europeană şi va fi redeschis în 1 iunie.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=TqLqgP3Tkz0]