Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, ar putea scrie cu lejeritate un manual despre cum să pui pe butuci o afacere înfloritoare. Sau despre cum să transformi o uzină într-un morman de fier vechi, numai bun de dus la centrele de colectare

Vorbim despre societatea UMIROM, care a fost zeci de ani vârful de lance al societăţilor de utilaj minier şi unul dintre principalii parteneri de afaceri ai actualei Societăţi

Naţionale a Huilei (SNH).  Acum este ruină. După cumpărarea ei de către Serafinceanu, firma a murit puţin câte puţin, pentru ca în cele din urmă să dispară sub povara datoriilor. Activitatea a fost trecută, prin sistem suveică, prin tot felul de firme ale Consorţiului Gerom, controlat tot de fostul prefect, dar nici aici lucrurile nu stau deloc bine.

Cam la asta se rezumă tot ce s-a întâmplat la UMIROM după privatizarea societăţii de către fostul FPS.   SC „Umirom” SA a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru  7, 9 miliarde lei vechi, plătiţi în tranşe. Serafinceanu promitea redresarea societăţii, care înregistra datorii la bugetul de stat. Noul proprietar al „Umirom” nu a reuşit însă să redreseze firma, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect de Hunedoara. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma  a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispărut.

Privatizarea, mai rea ca etatizarea

 Ca să ne facem o idee despre dimensiunile acestei afaceri, putem să comparăm datele vremii, raportat strict la salariaţi. În 1977, în timpul grevei minerilor, la uzina de utilaj minier lucrau  3.166 salariaţi, din care 2.950 muncitori productivi şi auxiliari şi 216 personal TESA. După privatizare a început declinul: numărul salariaţilor s-a redus drastic, iar cei care mai aveau încă un loc de muncă se gândeau cu groază la ziua de mâine. Muncitorii povesteau că veneau la lucru şi se uitau în primul rând dacă mai au utilajele la care lucrau, pentru că toate erau duse la fier vechi şi vândute pe bani care nu au mai fost niciodată reinvestiţi în societate.

Cea mai ieftină lucrare: promisiunea

 Ar trebui precizat că UMIROM, pe vremea când purta numele de “Atelierele Centrale Petroşani” a fost “maternitatea” Coloanei Infinitului a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, realizată aici în 1937. Documentele şi schiţele celebrei opere expuse la Târgu Jiu ar fi trebuit, cel puţin la nivel declarativ, să fie găzduite într-un muzeu amenajat chiar în incinta UMIROM. Proprietarul uzinei, fostul prefect Aurelian Serafinceanu, promitea public, în 2001, că va înfiinţa la Petroşani Muzeul Coloanei lui Brâncuşi. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar din vechea fabrică s-a ales praful. În mare parte, vechile ateliere au fost tăiate şi vândute la fier vechi. În locul lor ar fi trebuit să răsară o mândreţe de centru comercial, unic la nivelul Văii Jiului, dar şi acesta este un proiect pe care s-a aşternut praful.

Afaceri generoase cu statul din fotoliul de prefect

 Aurelian Serafinceanu nu a stat cu mâinile în sân şi a profitat din plin de notorietatea sau, mai ales, puterea politică. În timp ce îngropa UMIROM-ul, care s-a prăbuşit sub povara datoriilor, trecea obiectul de activitate pe alte firme, înfiinţând Consorţiul Gerom. Chiar dacă în acte nu figura printre acţionari şi se prevala deseori de acest aspect, patronatul real era de notorietate. Iar asta însemna contracte grase plătite cu bani publici, pentru o marfă care nu o dată avea calitate îndoielnică. CNH era practic îngenuncheată de puternicul om politic de la acea vreme şi puţini erau cei care aveau curajul să spună lucrurilor pe nume. Fostul ministru al Industriilor şi Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tăiat în carne vie şi, după accidentul de muncă de la Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relaţiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetă şi respectiv dovedite a fi desfăşurat activităţi gen căpuşă, printre care şi UMIROM, care îşi trăia fără să ştie ultimele zile, şi SC GEROM INVEST SA. Ancheta s-a finalizat, măsurile au fost prea puţine, iar Gerom s-a reîntors în schemă.

Cu moştenirea UMIROM şi practicile nou – dobândite, firmele controlate de Serafinceanu au rămas racordate la banii

minerilor. Organele de cercetare penală au avut în lucru un dosar legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Minieră Livezeni de către doi dintre partenerii „strategici” ai Companiei Naţionale a Huilei, unul dintre ei fiind SC „Gerom Invest” SA Petroşani. Faptele s-au petrecut în anul 2004 şi au fost descoperite de Corpul de Control al CNH, care a înaintat ulterior dosarul către Poliţia Petroşani. Prejudiciul a fost calculat la acea vreme la 370 de milioane de lei. Procurorii au stabilit că vinovaţi erau doi angajaţi ai EM Livezeni, care au fost acuzaţi de neglijenţa în serviciu.

Tot Gerom Invest a fost implicată într-un scandal legat de livrarea unor piese vechi, de această dată la EM Paroşeni, în 2003. În baza unui contract ferm încheiat de CNH cu patronatul firmei, la Paroşeni au fost aduse mai multe repere pentru hidraulică de forţă de la complexurile mecanizate SMA, complexuri aflate deja în funcţiune. Reperele miniere au fost însă refuzate din cauză că prezentau oxidări exterioare evidente. Piesele au fost desfăcute bucată cu bucată şi testate pe standul propriu al CNH în prezenţa membrilor Corpului de Control, iar în urma acestei proceduri, s-a descoperit că, pe lângă oxidarea evidentă, piesele mai fuseseră folosite. „Acarul Păun” a fost, de această dată, un angajat al societăţii care a livrat piesele.

Nici cea mai tare ţeapă nu poate opri cântecul de lebădă

Şi, totuşi, în ciuda contractelor suspect de avantajoase, firmele Consorţiului Gerom nu au ştiut să-şi păstreze supremaţia pe piaţa, chiar dacă, şi asta s-a dovedit, firmei i se plătea fierul vechi la preţ de utilaj nou.  

“Vorbim despre o decădere şi pentru faptul că ei produc doar pentru noi. Nu au reuşit să-şi găsească alte pieţe de desfacere, iar la noi este o restrângere de activitate. S-au restrâns capacităţile de producţie, s-a diminuat personalul, iar necesarul nostru este mai mic”, a explicat directorul SNH Petroşani, Nicolae Drăgoi.

Potrivit datelor oficiale, Gerom, cu circa 100 de angajaţi,  mai livrează acum minelor din Valea Jiului stâlpi şi grinzi pentru susţinerea mecanizată, transportoare sau piese de schimb pentru vasele de extracţie. Administraţia minieră s-a îndreptat şi spre alte pieţe, cum este cea de profil din  Polonia. Până la urmă, este o licitaţie deschisă pentru orice ofertant, iar preţul şi calitatea primează. Ce spune Aurelian Serafinceanu despre decăderea uzinei şi a afacerii patronate de el? Greu de spus, pentru că este de negăsit. În schimb, am stat de vorbă cu reprezentantul Gerom, Michael Melczer, care a refuzat să vorbească despre UMIROM, pe motiv că sunt “destul de apăsătoare” problemele curente ca să mai vorbească “despre trecut”.

“Din păcate niciun domeniu din ţara asta nu merge bine la acest moment. Noi nu facem notă discordantă în acest peisaj, din păcate. Că încă mai suntem şi mergem înainte, este o minune. Aici se încheie comentariul meu”, a declarat Melczer.