Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a clasat lucrarea care îl viza pe Costel Avram care, în calitate de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Hunedoara, a făcut parte din AGA la SC Drumuri şi Poduri SA. Aflat exact în aceeaşi situaţie, Mircea Ioan Moloţ a fost declarat incompatibil de către ANI, iar Ioan Rus nici măcar nu a fost cercetat
În urmă cu câteva zile, în data de 6 februarie 2014, Costel Avram a fost înştiinţat că ANI i-a şters cu buretele presupusa stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat în perioada în care era vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Hunedoara.
Cu Integritatea pe trei cărări
Drept ar fi ca pentru aceeaşi faptă să existe aceleaşi consecinţe pentru toţi. Nu şi atunci când Agenţia Naţională de Integritate (ANI) face legea şi împarte dreptatea. ANI a judecat pe alese în cazul celor trei şefi ai Consiliului Judeţean Hunedoara. Mircea Ioan Moloţ (PNL) a fost declarat incompatibil, Costel Avram (PRM, la acea vreme) a fost iertat de comisarii Integrităţii, iar Ioan Rus (PSD) nici măcar nu a făcut obiectul unei cercetări ANI.
Aceeaşi speţă cu trei abordări diferite asupra subiecţilor şi un singur vinovat.
ANI: drept la ţintă
Toţi trei (Moloţ, Avram şi Rus) au fost, în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009, în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la SC Drumuri şi Poduri SA, firmă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. Potrivit legii, niciunul nu avea voie să fie în AGA. Juriştii Consiliului Judeţean Hunedoara au fost de altă părere şi au avizat mandatele celor trei. Ulterior, juriştii au invocat faptul că nu a existat prejudiciu material (reprezentarea în AGA este neremunerată) şi că legea ANI a fost modificată ulterior (în 2010) comiterii faptei.
Puţin înainte de alegerile locale din 2012, Mircea Ioan Moloţ a fost declarat în stare de incompatibilitate de către ANI. La vremea aceea, preşedintele CJ Hunedoara declara că Agenţia de Integritate acţionează la comandă politică pentru că el a fost singurul cercetat deşi erau în aceeaşi situaţie şi cei doi vicepreşedinţi. Cu toate acestea, ANI nu a extins cercetările. Costel Avram a fost luat „la bani mărunţi” abia în 27 iulie 2013, după ce – coincidenţă ori ba – se „transferase” la PNL.
Ioan Rus de la PSD nu a fost nico secundă în atenţia comisarilor de Integritate.