Presedintele PNL Lupeni, Constantin Brânduşe, cere demisia de onoare a primarului din Lupeni, Cornel Resmeriţă, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie în Dosarul „Gala Bute”.
Constantin Brânduşe atrage atenţia că, de câteva luni bune, admninistraţia locală din municipiul Lupeni funcţionează sub semnul incertitudii şi al interimatului, primarul Cornel Resmeriţă aflându-se în arest la domiciliu. Cercetat deja pentru o serie de fapte de corupţie în celebrul dosar „Gala Bute”, pe numele lui Cornel Resmeriţă a fost deschis un nou dosar de cercetare penală care vizează fapte de corupţie.
În faţa acestei situaţii, liderul PNL Lupeni, Constantin Brânduşe crede că, dacă primarul Cornel Resmeriţă (în primul rând), dar şi deputatul Cristian Resmeriţă, mai au un dram de demnitate şi un pic de respect faţă de cetăţenii acestui municipiu, ar trebui să-şi prezinte demisia de onoare. „Ani de zile, primarul Lupeniului a câştigat încrederea cetăţenilor din municipiul nostru, spunând că pune pe primul loc oamenii. S-a dovedit acum că în întreaga sa activitate, pe primul loc au fost însă doar interesele sale personale şi ale cercului de afaceri generatoare de corupţie la nivel înalt. Nu vreau să mă antepronunţ justiţiei, dar cred că în faţa probelor din dosarele în care primarul Lupeniului este deja anchetat, părecum şi în dosarele care, cu siguranţă, vor fi dschise în perioada următoare, Cornel Resmeriţă nu mai poate scăpa basma curată. Şi, în orice caz, nu cred că mai poate avea lipsa de bun simţ de a le cere locuitorilor din Lupeni să-l voteze pentru un alt mandat”, este de părere Constantin Brânduşe.
Primăria Lupeni se confruntă, de luni bune, şi cu mari probleme financiare, iar liderul PNL este de părere că administraţia publică are nevoie de o conducere fermă, eficientă şi dedicată în mod real comunităţii. „Numai un primar validat de votul cetăţenilor mai poate acum reda încrederea oamenilor în autoritatea publică locală de la Lupeni. Nici domnul Cornel Resmeriţă nu poate conduce Primăria din arest, nici domnul Cristian Resmeriţă nu-şi poate aroga acest drept. În faţa situaţiei în care se află în prezent, consider că domnul primar Cornel Resmeriţă mai are o şansă de a ieşi din scena publică într-un mod rezonabil, punând cu adevărat pe primul loc oamenii, doar dacă îşi prezintă de urgenţă demisia din funcţia de primar al Lupeniului. Îi cer respectuos să facă acest gest de onoare, din respect pentru cetăţenii care i-au acordat cu bună credinţă încrederea”, afirmă liderul PNL Lupeni, Constantin Brânduşe.