7.5 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

MIZERIE ÎN RATE. Viorel Arion cârpeşte iar strategia de manipulare a gunoaielor

Stăpânii oraşului o ţin, langa, în dezbateri publice pe tema gunoierilor care funcţionează nelegal, deşi lunar sunt peticite regulile prin câte o hotărâre de consiliu. Hunedorenii mai au la dispoziţie o săptămână să-şi spună părerea privitor la strategia de manipulare a gunoaielor şi la contractele de gunoi, servicii pe care firma patronată de primărie le facturează de câteva luni

Primarul municipiului Hunedoara a comis o serie de abuzuri pe parcursul reorganizării serviciului de salubritate, după cum ZIARUL Hunedoreanului a mai relatat pe parcursul ultimelor luni. O parte din fărădelegi au fost consemnate, la începutul lunii august, şi într-o notă de control a inspectorilor ANRSC Bucureşti. De atunci, lunar, serviciul de salubritate este cârpit cu câte o hotărâre de consiliu precedată de dezbateri publice cam inutile fiindcă lucrurile ies, până la urmă, cum vor stăpânii târgului.

Servicii peticite lunar
Ultima dezbatere are ca obiect fărâmiţarea contractului de prestări servicii de salubritate în trei contracte-cadru distincte: pentru asociaţiile de proprietari, pentru persoane fizice şi pentru instituţii şi agenţi economici. Termenul până la care pot fi depuse sesizări la Primăria Hunedoara este ziua de 15 octombrie 2015. Cârpeala contractelor a fost impusă de echipa de control ANRSC Bucureşti, care în 6 august a stabilit că Primăria Hunedoara nu respectă legislaţia în vigoare privitor la organizarea şi funcţionarea serviciilor de salubritate. Pe lângă modificarea contractelor, hunedorenii sunt invitaţi să-şi spună părerea şi despre strategia locală de manipulare a gunoaielor pe termen mediu şi lung. Luna trecută, primarul Viorel Arion a supus aprobării regulamentul de funcţionare pentru serviciile de salubrizare.

Gunoieri în ilegalitate
Reamintim că gunoierii „patronaţi” de primarul Viorel Arion au acţionat anul acesta în ilegalitate. SC Saubprest SRL, firma Primăriei, a încheiat contracte şi a prestat servicii de salubritate fără licenţă, fără să fie autorizată în vreun fel. Primarul Viorel Arion a solicitat licenţă pe baza unor utilaje închiriate cu aproape 60.000 euro de la SC Pisa Eco Ambiente SRL, printr-un contract „fracturat” în două (unul pentru maşini, altul pentru pubele şi containere) ca să se menţină în limita celor 30.000 de euro admişi de lege la achiziţia publică directă.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/