Grupul Partidului Popular European (PPE) propune, pentru perioada 2021-2027, dublarea finanțării Programului Erasmus+ la 30 de miliarde de euro, buget care va susține 12 milioane de persoane să studieze în alte țări.
„În actuala perioadă de programare bugetară Erasmus+, cu o finanțare de 14,7 miliarde de euro, a oferit unui număr de peste 4 milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câștiga experiență profesională și de a participa la programe de voluntariat în alte țări. (…) Din 1997, în România, au beneficiat de programul UE peste 75.000 de studenți din învățământul superior. De asemenea, au fost 62.000 de tineri în schimburi de tineri, inclusiv Serviciul European de Voluntariat, alți 20.000 de tineri aflați în formare profesională inițială și peste 30.000 de profesori, cadre didactice auxiliare, formatori și lucrători de tineret”, a declarat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).
Potrivit europarlamentarului, Erasmus, care anul trecut a împlinit 30 de ani de la lansarea sa, este considerat a fi cel mai de succes program cu finanțare europeană.
”Grupul PPE este un promotor al Programului Erasmus+, acesta fiind și o sursă de inspirație pentru crearea de noi instrumente care să sprijine tinerii. Unul dintre acestea este programul ”Erasmus pentru tineri întreprinzători” care funcționează din anul 2009 și la cărui îmbunătățire mi-am adus și eu contribuția în Parlamentul European”, a mai spus Iuliu Winkler.


