Inaugurată cu mare fast în prezenţa ministrului Dan Şova, autostrada Deva – Orăştie este nefinalizată. Din cauza lucrărilor neexecutate, autostrada a devenit nesigură pentru automobilişti şi mortală pentru animale. La sucursala regională CNADNR Timişoara comunicarea e „îmbâcsită”cu birocraţie: nimeni din teritoriu nu are voie să dea informaţii
În goana după tăiatul de panglici şi ştiri laudative, guvernanţii au inaugurat autostrada Deva – Orăştie înainte ca lucrarea să fie finalizată şi recepţionată de administraţia drumurilor.
Şi animalele intră pe autostradă
În zona localităţii Pricaz lipseşte gardul de protecţie la autostradă pe o lungime de câteva sute de metri, exact în zona păşunii comunale, adică acolo unde era mai multă nevoie de protecţie. În urmă cu două zile un câine ciobănesc a fost spulberat de un autovehicul.
„Era un câine pe care l-am cumpărat cu o mie de euro. Nu l-aş fi dat nici pentru o sută de milioane de lei. Nu e în regulă cum stau lucrurile la autostradă. Animalele ajung foarte uşor pe carosabil pentru că nu există gard de protecţie. În această zonă era absolut necesar. Pe aici trec mistreţi în căutare de hrană. Mă mir că nu a fost niciunul „vânat” de maşinile care gonesc pe autostradă. La 130 de kilometrii pe oră, cum se circulă acolo, animalele care ajung pe autostradă pun în pericol viaţa şoferilor. În ţara asta toate se fac de mântuială”, ne spune Doru Voinea, fermier din Pricaz.
Secretomanie contraproductivă la CNADNR
O explicaţie pentru această stare de fapt este greu de obţinut de la slujbaşii statului care lucrează în structurile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Cei de la filiala judeţeană a Companiei (care cunosc cel mai bine situaţia) nu au voie să dea nici un fel de informaţii. Şefii de la Timişoara au pus monopol pe comunicare. Doar ei pot propovădui tainele instituţiei. Purtătorul de cuvânt Alina Sabău – foarte amabilă, de altfel – ne-a explicat regulile impuse de conducere sucursalei regionale CNADNR Timişoara. Informaţiile se dau doar pe bază de solicitare formulată în scris. Pentru cazul prezentat de noi răspunsul vine în câteva zile. Legea liberului acces la informaţii de interes public obligă funcţionarul să dea informaţia pe loc sau în timp de 24 de ore în astfel de situaţii, dar drumarii sunt mai presus de lege.
Culmea stupidităţii, birocraţia e în defavoarea celor de la CNADNR pentru că, în cazul de faţă, nu e vina lor. Potrivit informaţiilor neoficiale, firma Straco nu a predat autostrada şi are obligaţia să facă gardul cu pricina până la recepţia finală.