Edilii Devei au prezentat, luni, 4 iulie 2016, detaliile tehnice ale viitoarei parcări supraterane ce se construieşte în centrul vechi. Va costa aproape 200.000 de euro, plus chiria anuală de 23.000 euro pentru teren, dar se vor dubla locurile de parcare de pe centru. Toate cheltuielile au fost angajate de fosta administraţie, actuala conducere a Primăriei pune doar în execuţie un proiect din 2015. Viitoarea parcare oferă noi perspective de dezvoltare a zonei, prin câteva amenajări urbane ce urmează să fie proiectate ulterior.
Prima conferinţă de presă a primarului Mircia Muntean s-a ţinut în aer liber, pe locul unde urmează să fie construită viitoarea parcare supraterană din centrul vechi al municipiului Deva. „Eu mulţumesc autorităţilor, şi vechi şi noi, că s-au gândit la ea, la această parcare. E un necesar imediat, măcar pentru cei care lucrează permanent în zonă. Ar fi bine ca cei care lucrează în zonă să-şi parcheze maşinile în această parcare, iar locurile deja existente din centrul vechi să fie lăsate pentru turişti”, a declarat Mircia Muntean.
Unde, când şi cât
Parcarea supraterană din Piaţa Unirii nr. 8 va avea 155 de locuri, dintre care trei vor fi destinate persoanelor cu dizabilităţi. Va fi amplasată pe un teren în suprafaţă de 4.200 de metri pătraţi, închiriat de municipalitate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 265/2015. Valoarea investiţiei este de 876.000 lei şi se va face cu fonduri proprii, obţinute printr-un credit bancar accesat de fosta administraţie. Lucrarea urmează să fie executată în 90 de zile. „Noi sperăm să fie pusă în funcţiune, mai ales că este aici, lângă Primărie, şi putem să verificăm zilnic stadiul lucrărilor”, a ţinut să precizeze Răzvan Mareş, viceprimarul Devei (PSRO). Terenul pe care se va construi parcarea a fost închiriat de la o persoană fizică, pe o perioadă de 25 de ani, contra sumei de 23.100 euro pe an.
Câteva detalii tehnice
Parcarea urmează să fie construită în spate la „Ceapa roşie”, intrarea se va face pe primul gang, iar ieşirea va fi prin cel de al doilea gang. Aleile vor fi asfaltate, iar parcarea se va construi cu dale. „Se va executa semnalizarea verticală şi orizontală a acestei parcări, vor fi amenajate nişte pastile privind zonele verzi şi arbuştii. De asemenea, toate apele pluviale vor fi colectate şi conduse într-un separator de hidrocarburi, pentru evita scurgerea uleiurilor în canalizare. Tot aici, va fi un sistem de iluminat public prin stâlpi cu panouri fotovoltaice. De asemenea, intrarea şi ieşirea vor fi prevăzute cu un sistem de ticketing, cu un panou prin care se vor afişa locurile de parcare libere. Intrarea va fi pe bază de cartelă, iar parcarea va fi supravegheată video”, a spus Mircea Davidescu, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Tehnice la Primăria Deva. Edilii spun că vor pune în vânzare abonamente. În zona centrului vechi mai sunt cam 120 de locuri de parcare.
Un proiect de viitor
Mircia Muntean spune că proiectul de sistematizare a locurilor de parcare din centrul vechi al oraşului a fost luat în discuţie încă de acum opt ani, la propunerea arhitectului Ilie Popa şi a Amaliei Andrei (fostă Conţ), pe atunci arhitectul şef al municipiului Deva. „L-am amânat, să nu fiu acuzat că iarăşi vin cu un proiect megaloman. Popa Ilie a propus să facem o stradă de şapte metri care să lege Aurel Vlaicu de centrul vechi, mobilată de alte două străduţe de cinci metri, una care să dea la Camera de Comerţ şi altă să ducă la Castelo (restaurantul ce e faţa în faţă cu Instituţia Prefectului, n.red.), astfel încât să pună în valoare toate aceste terenuri rămase în paragină”, spune primarul Devei. Proiectul la care face referire Mircia Muntean va fi o continuare a ceea ce se face acum, iar pe aleile secundare ar putea să fie amenajate spaţii comerciale.
Parcare pe două nivele la Spital
Mircia Muntean spune că următoarea parcare ce se va amenaja în Deva va fi aceea din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţe. „Este principala noastră prioritate. Va fi o parcare supraetajată. Partea de jos o vom lăsa cetăţenilor, iar domnii de la spital vor fi obligaţi să ocupe partea de la etajul întâi. Acolo se impune o parcare cu minim două nivele şi cel puţin 300 de locuri de parcare”, spune primarul. Totuşi, e greu de anticipat în ce măsură vor fi eliberate trotuarele şi spaţiile verzi, care acum sunt invadate de autoturisme. „La piaţă există o parcare subterană, dar omul nu intră din comoditate şi preferă să îşi pună maşina oriunde. Acum se discută în parlament despre reintroducerea legii care permite ridicarea maşinilor, de aceea e prematur să ne gândim ce măsuri să luăm pentru cei care îşi lasă maşinile pe unde apucă”, a mai spus primarul Devei. Mircia Muntean consideră că administraţia publică trebuie să ofere locuri de parcare în prima fază şi doar după aceea să-i „ardă” pe cei care parchează anapoda.