Primăria Deva premiază cele mai longevive cupluri din municipiu, luni, 15 mai 2017, la ora 13, în Parcul „Cetate”. Oficiile vor fi făcute de primarul Ovidiu Moş, iar evenimentul are loc, dinadins, de Ziua Internaţională a Familiei. La petrecere este angajat să cânte Florin Mureşan, „trădătorul” PSRo cu votul căruia a ajuns Ovidiu Moş (PSD) primar al Devei.
Sunt 66 de cupluri din Deva, Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică şi Cristur, care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie. Fiecare familie va primi câte un premiu în valoare de 500 de lei şi o diplomă de fidelitate din partea municipalităţii devene.
Votul face muzica
Primăria Deva a arvunit şi câţiva „ceteraşi” pentru petrecerea cuplurilor ce şi-au dovedit fidelitatea. Tot în spiritul fidelităţii (politice – de această dată), la chermeză va cânta unul din consilierii locali PSRo care a fost acuzat că l-a trădat pe Răzvan Mareş la vot, ajutându-l pe viceprimarul PSD Ovidiu Moş să devină primarul Devei. „În timp ce vor ciocni o cupă de şampanie, sărbătoriţii vor avea parte de mai multe surprize – un recital susţinut de Roxana Olşanschi şi Florin Mureşan, un spectacol de dans cu trupa coordonată de prof. instructor-coregraf Andreea Rusan şi o tombolă cu premii, la care vor fi acordate, prin tragere la sorţi, 3 cine romantice şi 3 torturi de ciocolată. Totodată, vor fi premiate şi cele mai reprezentative fotografii ale cuplurilor care şi-au unit destinele la Starea Civilă Deva în urmă cu o jumătate de secol. Toate fotografiile familiilor care sărbătoresc „Nunta de Aur” vor fi cuprinse într-o mini-expoziţie aniversară”, informează Primăria Deva printr-un comunicat de presă. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva – Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă în parteneriat cu Centrul Cultural “Drăgan Muntean” Deva. Administraţia locală acordă premii şi diplome de fidelitate cuplurilor care împlinesc 50 de căsătorie neîntreruptă începând din anul 2000.




