7.8 C
Deva
duminică, mai 25, 2025

REACŢII DUPĂ PICHETAREA PREFECTURII. Uzina Mecanică Orăştie, sub control încrucişat. Urmează DNA?

Trafic de influenţă, abuz de putere, fals şi uz de fals – sunt doar o parte din faptele care gravitează în jurul scandalului de la Uzina Mecanică Orăştie (UMO). Prefectul Fabius Tiberiu Kiszely merge joi la Uzină, în tentativa sa de a dezamorsa conflictul. Pe de altă parte, Corpul de Control al ministrului Economiei a ridicat documente, după trei zile de verificări în fabrică. Povestea curge spre cercetare Antifraudă şi Anticorupţie

 

Toate aceste măsuri vin după protestele muncitorilor de la UMO, manifestări care au culminat cu pichetarea Prefectura Hunedoara, în zilele joi şi vineri săptămâna trecută.

Sforării pentru doi PSD-işti trecuţi în şomaj

Sindicaliştii au sesizat Instituţia Prefectului asupra abuzurilor comise de PSD pentru a ţine în plată doi demnitari trecuţi în şomaj. Anul acesta au fost 20 de disponibilizări la fabrică, din care 18 salariaţi erau direct productivi şi doi au fost de la birouri (TESA). Cei doi „birocraţi” sunt şi consilieri PSD Orăştie. Este vorba despre Ioan Paşca şi Nicolae Pândărelu. Pentru cei ei, partidul a tras sforile ca să rămână pe ştatele de plată, ba chiar să fie promovaţi – cum este cazul consilierului PSD Ioan Paşca, ajuns director adjunct la UMO şi administrator la SC Pralmec SA, o firmă ruptă din Uzina „mamă”. Membrii Sindicatului „Speranţa” susţin că anularea preavizelor pentru pesedişti s-a făcut abuziv, prin momiterea mai multor ilegalităţi. „Noi am solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara să facă verificări, dar n-au făcut nimic. De aceea solicităm prefectului să intervină”, a declarat Nicolae Stoica, preşedintele Sindicatului “Speranţa”.

Urmează controale şi dezvăluiri

În timpul protestelor ţinute la Palatul administrativ de la „broaşte”, sindicaliştii au fost primiţi de prefectul Fabius Tiberiu Kiszely care a promis să verifice la sediul UMO cele sesizate. La discuţiile cu protestatarii au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă care şi-au declinat competenţa susţinând că cele sesizate sunt de competenţa Finanţelor publice şi ANAF. „Noi aşteptăm un răspuns scris pentru că deocamdată ne-au comunicat asta doar verbal. Avem promisiunea că joi va veni şi prefectul în societate. Între timp a venit şi Corpul de Control al ministrului care a stat trei zile şi a ridicat mai multe documente. Noi aşteptăm un rezultat al acestor controale şi verificări, după care vom face o conferinţă de presă cu tot ceea ce se întâmplă la Uzina Mecanică, pentru că se întâmplă lucruri anormale, lucruri ilegale”, a declarat preşedintele Sindicatului „Speranţa”.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/