6.5 C
Deva
duminică, martie 23, 2025

Se pregătesc „linii verzi”. Deva – Hunedoara și Petroșani – Uricani, cu troleibuzul

Pentru a se conforma ghidului de finanțare din fonduri europene, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, în ultima ședință, modificările necesare la două proiecte de dezvoltare locală extrem de ambițioase: Green Line HD și Green Line Valea Jiului – Vest. Mai exact, vom circula, în curând, cu troleibuzele, prin cele mai mari aglomerări urbane din județul Hunedoara

22 octombrie troleibuze

În nota de fundamentare, în cazul ambelor proiecte asociative – Deva-Hunedoara și Valea Jiului Vest -, se arată că se impunea completarea corespunzătoare a acordurilor de asociere între CJ Hunedoara și consiliile locale din localitățile de pe traseele de troleibuz, astfel încât să fie îndeplinite cerințele pentru accesarea fondurilor europene.

În plus, o altă obligație era și aceea de a se stabili cu exactitate locația pentru construirea depourilor de troleibuze, obiective prevăzute cu ateliere de întreţinere, revizii, spălătorie şi canal de revizii, spaţii administrative etc.

„Este o reluare a unor discuții pe care le-am avut. Dacă vă amintiți, în urmă cu câteva luni am avut un proiect de asociere cu fiecare administrație în parte, adică și cu Deva și cu Hunedoara, pentru linia de troleu verde Deva-Hunedoara, și cu cele șase unități administrative din Valea Jiului – Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani. Acum am completat cu ceea ce ne lipsea și anume faptul că pe fiecare din cele două linii, în varianta în care obținem suma de la Comunitatea Europeană, și eu sunt convins că o vom obține, trebuie să avem și un depou. Asta a fost și ideea de a rediscuta acest subiect. Am extins și cu două depouri: unul în Hunedoara și altul în Vulcan. Pe exercițiul financiar 2014-2020 al Comunității Europene există axă care se referă explicit la acest mijloc de transport. Normal că profităm de ea și încercăm să facem proiecte viabile în așa fel încât să fie declarate eligibile și să putem să le construim. Mai ales că sunt uniri de administrații puternice – Deva și Hunedoara fac în jur de 200.000 de locuitori, iar localitățile din Valea Jiului peste 150.000.”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/