15.9 C
Deva
vineri, mai 17, 2024

STENOGRAMELE DE LA LUNCA CERNII. Vila soacrei lui Mărginean, partea întunecată

Vila rustică a soacrei primarului Petru Mărginean a crescut odată cu Cetatea Devei. În Lunca Cernii, primarul liberal vorbeşte despre vilă ca şi cum ar fi a familiei Mărginean. O gaşcă în stil interlop controlează comuna până-n cele mai mici detalii. Locuitorii comunelor mici sunt captivi jocurilor de interese, victime sigure şi fără apărare. Nici măcar ca în comunism că atunci se mai puteau plânge judeţenei de partid.

 

Ştefan Ciocan de la Glasul Hunedoarei primise un pont cum că o vilă rustică în satul Negoi, comuna Lunca Cernii, a crescut odată cu lucrările din lemn de la Cetatea Devei şi, ca din întâmplare, construcţia aparţine soacrei primarului Petru Mărginean. (Celelalte „coincidenţe” le-am aflat pe parcurs, că şi acolo şi dincolo au lucrat oameni şi maşini din Satu Mare, că proiectat este soţul arhitectei şefe a Devei, adică mâna dreaptă a primarului Mărginean şi că, numele firmei care a făcut vila a fost uitat de toţi.) Ştefan a publicat un pamflet pe această temă, după care am decis să documentăm împreună subiectul. Ce a urmat se ştie numai în parte.

Lupescu primar Lunca Cernii de Jos

Partea ascunsă a poveştii

 

E public faptul că ediţia tipărită Ziarul Hunedoreanului a fost „furată” de pe piaţă, în sensul că a fost cumpărat en-gros de la chioşcuri tot tirajul. În privat, Prima Doamnă a Devei a trimis SMS-uri (grosiere pentru un jurnalist) cu mesaj ţintit pe şantajul emoţional, vorbind despre articole scrise „la comandă”. (Despre tipul acesta de isterie şi manipulare vom vorbi pe larg cât de curând.) În paralel, la Primăria Lunca Cernii de Jos s-a instituit o celulă de criză, cu interceptări şi stenograme pe care le prezentăm public. Trebuie precizat faptul că în ziua în care am documentat materialul nimeni din conducerea comunei nu era la Primărie. A doua zi, la sediul Primăriei Lunca Cernii de Jos, angajaţii şi un concetăţean (pe care primarul Liviţuc Lupulescu îl numeşte familiar „Marine”) puneau ţara la cale.

 

Stenograme de la sediul Primăriei

 

În care primarul liberal Liviţuc Lupulescu vorbeşte despre vila soacrei ca şi cum ar fi a familiei Petru Mărginean.

Primarul: Întrebaţi-l pe omul ăsta care vă face reclamaţiile, pe Șeroni, el are autorizaţie de construcţie? Că lumea vorbeşte că am cărat pământ la Gabi. (Mărginean, soţia primarului Devei, n.red.)

Angajată Primărie: De aia nu mai poate lumea….

Primarul: Care lume vorbeşte domnule? El că a fost şofer? Şi o furat motorină şi l-am dat afară…

(…)

Primarul: Casa lui Gabi, pe care o…. Nu Gabi, mama-sa, că pe ea îi făcută şi ea e proprietar. Restul detaliilor nu mă interesează şi nu-i treaba mea…

Angajata Primăriei: Şi-o făcut şi recepţie finală şi intabulare. Are tot!

Necunoscut (Marin): Şi atunci ce dracu caută?

Angajata Primăriei: Păi da, da, uite că prostul nu ştie. Se duce să spună că i-a cărat pământ, că nu ştiu ce… Păi, dacă l-o scos de pe şanţ, unde să-l depoziteze?  Să-l bage în terenul tău? Să-l bage în terenul meu?

 

Gaşca care face legea

 

Primarul: Cel care vrea să-şi facă cu autorizaţie de construcţie să-şi scoată autorizaţie de construcţie. Salut. De acum înainte intru şi eu cu autorizaţie de construcţie. Vrei să-ţi schimbi casa sau să-ţi faci ceva, vino şi fă-ţi autorizaţie de construcţie… Dacă nu trimit eu…

Necunoscut (Marin): Păi dacă nu-s proprietar nu pot să fac nimic…

Primarul: Fă-ţi la Registrul Agricol… Dacă domnia nu v-o plăcut lasă că instaurăm noi reguli aici.

Necunoscut (Marin): Şi lasă, de ce? Pentru un prost suferă comuna…

Necunoscuţi: Suntem noi proști, nu ei….

Primarul: Păi normal. Voi sunteţi deştepţi! Ăştia care vorbiţi. Păi foarte bine, uite aşa. Păi de ce să sufăr eu pentru voi.

 

Băieţii deştepţi simulează democraţia

 

Primarul: Ştiţi cum aţi zis: să-l alegem pe (…) să fie cineva şi contra…. Na, îi contra!

Necunoscut: Aţi spus că trebuie să fie cineva contra la consilieri. Păi, să fie contra! Dar să fie un om cu cap nu unul…. Din cauza unui nenorocit să sufere o comună întreaga…

Necunoscut (Marin): De ce nu mai poate să dea (lemne). Că doară pădurarul măsoară când încarci, îţi taie aviz.…

Primarul: Da mă! Că am acaparat, auzi, toată comuna, cu lemne, cu pita…am acaparat tăt…  Că autobuzul de ce circulă aşa… Da. Avem licenţă ocazională şi facem transport ocazional pentru oamenii care merg la piaţă. Toate cum nu-i convin dumnealui… Că Alin (casierul care a dat cu jula, n.red.) de ce-i aşa? Luminiţa (soţia primarului, n.red.) de ce-i aşa? Săptămâna trecută fu ăla cu lemnele…  (plângere la DNA, n.red.) Ăştia şi-or luat după aia avize, le-o dat Daniel sau nu ştiu cine…

Necunoscut (Marin). Şi ce dacă o reclamat. E legal, pădurea e a comunei, îmi marchează….

Primarul: Legal şi ilegal. Ăsta e un fel de ajutor… Dacă vă faceţi autorizaţie de construcţie vă dau 100 de metri cubi. Până atunci nu. Până nu se potolesc anul ăsta, nu am cum să scot…

Necunoscut: Ce poate să-ţi facă ţie? Doar nu-i nimic ilegal.

Primarul:  Păi, nu-i nimic ilegal. Dar ii destul să zică de gineri-mi-o… de parcă eu l-aş fi angajat de când e lumea…  Vicele nu ştiu ce-i pe la Meria, cuscru-mi-o îi pădurar…  Am acaparat toată comuna asta. Păi, io-s vinovat pentru asta? Că am oameni…

Despre vila din Lunca Cernii, AICI!

 

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/