Costel Avram, preşedintele PNL Petrila, este mulţumit de activitatea partidului, care a renăscut de când a preluat frâiele aceste organizaţii, mai întâi ca preşedinte interimar, iar mai apoi lider ales. Şi chiar dacă în acte sunt mai puţini membri, ştie că toţi sunt reali şi se poate baza pe ei oricând.
Un an a trecut de când Costel Avram a preluat conducerea organizaţiei PNL Petrila, care a devenit vie şi a doua forţă politică din oraş. Iar pe baza rezultatelor pe care le-a obţinut în numai un an, Avram speră că la alegerile europarlamentare de anul viitor să obţină 25 de procente, adică dublu faţă de scorul electoral din 2009. „După un an de zile, imaginea şi impresia mea despre oamenii din Petrila este foarte bună. Sunt oamenii care pe mine m-au adoptat de la prima întâlnire. Sunt oamenii cu care, chiar dacă au fost puţini la început, vom reconstrui o organizaţie puternică la Petrila, care va avea un impact major pe scena şi eşichierul politic din Petrila”, a declarat preşedintele PNL Petrila, Costel Avram. Spune că a plecat de la zero, cu 300 de oameni în analele partidului, dar cu prea puţini în realitate. Acum sunt 195 de membri şi ştie că se poate baza pe fiecare în parte. „Unii nici nu au fost membri în realitate. Au fost numai în registre, trecuţi cu numele, fictiv. Cei 195 care sunt acum sunt membri activi ai PNL Petrila. Şi, important este că în fiecare săptămână vin membri noi”, a mai spus Costel Avram, mândru de echipa cu acre a făcut o mulţime de activităţi reuşite şi apreciate.
Se pregăteşte un contra-candidat serios pentru primarul Păducel
Şi, dacă tot cresc de la zi la zi, liberalii din Petrila vor să constituie surpriza de la alegerile locale din 2016. Aşa că un candidat este pregătit încă de pe acum, aşa încât să detroneze supremaţia de ani de zile a lui Ilie Păducel. „Eu zic că PSD trebuie să îşi pună mari probleme faţă de ceea ce vor face liberalii în continuare, inclusiv domnul primar Păducel. La alegerile locale va trebuie să se pregătească serios, fiindcă PNL îşi va avea un cuvânt greu de spus la Petrila. (..) Deviza pe care noi o avem este <<Fapte, nu vorbe!>>. Faptele vor fi cele care vor rămâne, sunt cele care ne caracterizează, vorbele le lăsăm pentru alţii”, a subliniat liderul PNL Petrila. Avram spune că nu el este “iepurele din jobenul” PNL, ci un om de-al locului, un om cunosct şi apreciat, iar una dintre variante este chiar Ilie Bălănescu, fost director general al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.