16.8 C
Deva
joi, octombrie 3, 2024

Poliţist rănit grav într-un accident rutier produs de un tânăr. Suspectul a fugit de la locul faptei – VIDEO

tianar-accident

Un poliţist din comuna Bretea Română a fost transportat în stare gravă la spitalul din Deva, după ce a fost victima unui accident rutier provocat de un tânăr de 20 de ani, care, ulterior, a fugit de la locul faptei.

Accidentul rutier s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 4:00, pe DN66, în localitatea plopi. Potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetările la faţa locului, tânărul de 20 de ani circula cu un autoturism pe direcţia Călan – Haţeg, iar într-o curbă la dreapta, a lovit autoturism aflat în faţa sa, condus de un poliţistul în vârstă de 32 ani. În urma coliziunii, cele două autoturisme au intrat în derapaj și au părăsit partea carosabilă, poliţistul rănit fiind transportat la Spitalul Judeţean Deva.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=-mSEhveAuGE&autoplay=0]

„Tânărul de 20 de ani, suspect de producerea accidentului, a părăsit locul faptei, la faţa locului deplasându-se ulterior mama acestuia, care a afirmat ca ea ar fi condus autoturismul. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală, pentru părăsirea a locului accidentului, iar in funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei, se va stabili o nouă încadrare juridică a faptei”, a precizat Laura Bradu, de la IPJ Hunedoara.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=suZ4McuW1UE&autoplay=0]

Tânărul care a provocat accidentul rutier a fost reţinut de poliţişti şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg.

Știri Similare

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/