-4.9 C
Deva
joi, februarie 20, 2025

Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au trimis în judecată, într-un dosar de proxenetism, doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

„Unul dintre cei doi poliţişti a fost cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de proxenetism, fals în declaraţii şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. În sarcina acestuia s-a reţinut că, în perioada 2016-2019, a determinat şi a înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere majore, obţinând foloase materiale în contextul acestor activităţi”, se arată în dosarul înregistrat la Tribunalul Hunedoara.

Poliţistul, pe nume Claudiu Leontin Delie, a mai fost acuzat că în declaraţia de avere aferentă anului 2018 nu a menţionat veniturile obţinute din închirierea imobilelor deţinute de acesta.

„Mai mult, agentul de poliţie ar fi determinat un coleg de serviciu, în contextul unui control rutier, să nu şi îndeplinească atribuţiile de serviciu care presupuneau sancţionarea contravenţională a unui conducător auto şi reţinerea certificatului de înmatriculare al vehiculului. În acest context, poliţistul rutier a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În acelaşi dosar, şi administratorul unei agenţii imobiliare a fost trimis în judecată pentru proxenetism.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/