Peste 50 de poliţişti hunedoreni, în special din cadrul structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră, vor fi prezenţi în stradă, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar la care va avea loc Examenul de Evaluare Naţională. Examenul va debuta luni, 11 iunie a.c., cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, iar poliţiştii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la 9 dintre cele 16 de centre de examinare din întreg judeţul.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara a dispus ca echipajele de poliţie să fie prezente în zona centrelor de examinare, fiecare unitate de învăţământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.
Misiunea poliţiştilor va fi aceea de menținere a ordinii publice în proximitatea sediilor centrelor de examinare, a centrelor unde vor fi constituite comisii/subcomisii de evaluare a lucrărilor şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi pe timpul transportului lucrărilor de la centrele de examen la centrele zonale de evaluare, respectiv de la centrele zonale de evaluare la centrele de contestaţii şi retur.
Măsurile vizează preveniriea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportament sau prin activităţile pe care le desfăşoară, afectează ordinea şi liniştea publică.
Pentru poliţiştii hunedoreni, siguranţa în şcoli constituie o prioritate, motiv pentru care poliţiştii, în parteneriat cu unităţile de învăţământ, cu reprezentanţii organizaţiilor de părinţi şi cu autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, vor continua să acţioneze pentru îmbunătăţirea siguranţei în mediul şcolar.
Pentru prevenirea implicării în accidentele rutiere, poliţiştii le recomandă elevilor:
- să circule numai pe trotuare;
- să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
- să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic;
- să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara


